Dubla măsură

0
71

Umilirea acuzaților de corupție prin încătușare în fața presei, fără respectarea prezumției de nevinovăție, se întoarce acum împotriva Laurei Codruța Kövesi, fosta șefă a DNA, cea care a organizat „spectacole” în care politicieni și oameni de afaceri erau expuși disprețului public. Cine a asmuțit-o pe Laura Codruța Kövesi să înjosească și să umilească persoanele acuzate de fraudă? Traian Băsescu (își amenința adversarii politici cu „tragerea în țeapă”) și Klaus Iohannis (a numit-o pe LCK pentru al doilea mandat, declarîndu-se mulțumit de lupta cu gulerele albe). Soarta celor trei personaje este strîns legată de politică, avînd sus­ținerea grupului PPE-CD din Parlamentul European, așa că nu vor păți nimic!…
Prin vot, politicienii dobîndesc dreptul de a conduce țara, respectiv continentul. Nu vom afla niciodată adevărul, cum s-a putut ca lupta anticorupție din România să capete accente nedemocratice, pînă la încălcarea celor mai importante drepturi ale cetăţeanului, consfințite prin Constituția României și prin Carta europeană a drepturilor omului. Cine a venit cu ideea ca SRI să se implice în cercetările penale nu vom ști, așa cum nu știm cine a propus-o pe LCK la șefia viitorului Parchet European, care din 2020 va cerceta cazurile de utilizare ilegală a fondurilor europene. Probabil președintele Iohannis a propus-o, ca recompensă pentru că n-a putut-o apăra la destituire!
Puterea democratică are trei fețe, din interacțiunea cărora se creează imaginea de echilibru într-un stat. Codul penal adoptat în era Băsescu a fost conceput de universitari și asumat prin răspundere guvernamentală. Politicienii au renunțat să gîndească legea penală cu capul lor și iată ce deservicii au făcut justiției: a pierdut încrederea populației. LCK este cercetată de Secția de investigare a magistraților, instituție nouă, creată în cadrul Parchetului General, pentru a-i responsabiliza pe cei ce împart dreptatea. Este suspectată că, pe cînd era procuror general, a obţinut 268.689,36 lei de la omul de afaceri Sebastian Ghiță, pentru a aduce în țară un urmărit general (treabă a poliției). Era legal un act de sponsorizare.
Scandalul a fost iscat chiar de Laura Codruța Kövesi, s-a plîns în fața jurnaliștilor, era derutată ca orice om ce se simte amenințat, s-a apărat spunînd că nu-i vinovată cu nimic, deși putea să explice exact ce s-a întîmplat. Probele pot dovedi abuzul în serviciu, luarea de mită, mărturia mincinoasă, și doar probele. Dar dacă LCK nu are încredere în justiția română, noi de ce-am avea?! Opinia publică e furioasă, acuză Guvernul de represiune și intimidare – deși plîngerea a fost făcută de o persoană fizică, Sebastian Ghiță, în decembrie 2018.
Psihologic, o înțelegem pe Kövesi, era tînără, fără experiență profesională și de conducere, a fost aruncată de Băsescu în lupta cu corupția, iar apoi Iohannis a încurajat-o să-și continue munca. Fostă sportivă de performanță, a ascultat indicația și i-a îndemnat pe subalterni să atace rangurile înalte. Totuși, șefa DNA a rămas nemulțumită de orice succes de etapă, părea fără emoții, rece.
Abia cînd a aflat că va fi cercetată penal, au apărut afectele, dar și slăbiciunea de neînțeles, exprimată prin neîncredere că justiția română îi va face dreptate. Cum se poate ca un procuror să pretindă imunitate? Explicația este psihologică: are gîndire stereotipă, ceea ce induce comportamentul său manipulator. Îi îndemna pe procurori să fie curajoși, să nu se lase intimidați, ca la un meci de baschet, iar cînd ea însăși a ajuns să fie luată la întrebări de un procuror, și-a schimbat discursul cu 180 de grade. Este un semn că Laura Codruța Kövesi își supraestimează calitățile și își subestimează greșelile, ceea ce îi arată calitatea mediocră de procuror supraangajat politic.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.