Lucrul cu tinerii din România

0
47

Federația Young Men’s Christian Associations România, Asociația Young Initiative și Centrul pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă au organizat recent, la București, o serie de evenimente în cadrul proiectului “Standarde și politici publice sustenabile în lucrul cu tinerii din România”.
Astfel, vineri, 15 februarie, a avut loc cea de-a doua întâlnire a Grupului Național de Lucru Standarde de Tineret. În cadrul evenimentului, membrii grupului au analizat rezultatele proceselor de consultare publică privind standardele pentru lucrul cu tinerii din România, organizate la nivel național în perioada noiembrie 2018 – ianuarie 2019. “În urma dezbaterii, au fost întocmite și îna­intate către Ministerul Tineretului și Sportului propuneri cu privire la: metodologiile pentru activitățile de tineret; standarde pentru tabere și activități de turism pentru tineret; Codul de etică al lucrătorului de tineret și pentru persoanele care lucrează cu tinerii. Propunerile, în acest moment în format intermediar, pot fi consultate pe site-ul proiectului www.standarde-tineret.ro”, a informat Alina Pop, manager proiect. Timp de trei zile, în perioada 15-17 februarie, s-a derulat și cursul de formare Lucrul cu tinerii și politicile publice de tineret la care au participat 15 membri și voluntari din ONG-uri și instituții publice. “În acest context, agenda a cuprins tematici precum: clarificarea conceptelor de politică publică și standarde pentru activitățile de tineret, procesul unei politici publice, modele de implicare a tinerilor, competențe necesare într-o cultură democratică, motivarea lucrătorilor de tineret pentru implicarea în procesele decizionale, metode de consultare și participare publică a tinerilor, studii de caz privind procesele decizionale și advocacy, exemple de organizare a evenimentelor de participare publică a tinerilor. La final, participanții și-au exprimat motivația de a implementa cele învățate la curs, în comunitățile lor, argumentând că au primit toate instrumentele necesare pentru a acționa în direcția inițierii și dezvoltării de proiecte pentru tineret la standarde de calitate”, a adăugat Alina Pop, manager proiect. În etapa următoare de implementare a proiectului, vor avea loc alte cinci cursuri de formare la Bacău, Craiova, Timișoara, Cluj și Constanța.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.