Azi, Ziua Internațională a Limbii Materne

0
27

Marți, în Parlamentul României, deputatul maramureșean NICOLAE MIROSLAV PETREȚCHI (Grupul parlamentar al minorităților naționale , președinte al Uniunii Ucrainenilor din România) a prezentat următoarea declarație politică:
„Pe 21 februarie, celebrăm Ziua Internațională a Limbii Materne. Ne-am obișnuit ca această zi să fie marcată prin alocuțiuni și momente festive, însă trebuie ca tocmai acum să efectuăm o analiză a perspectivelor concrete, în ceea ce privește încurajarea diversității lingvistice.
Cunoaștem faptul că limba maternă este cel mai puternic instrument de conservare și dezvoltare a patrimoniului unei națiuni, acesta aflându-se de câteva decenii în centrul dezbaterii publice și politice.
Diversitatea lingvistică reprezintă, fără nicio îndoială, un lucru prețios și, drept urmare, cultivarea limbii materne rămâne un element încurajat în Europa, ca dovadă, aproape toate reuniunile organizate la Bruxelles și la Strasbourg îngăduie folosirea limbii materne, atât în plenul adunării ori în ședințele comisiilor parlamentare, cât și în cele ale grupurilor politice.
România este cel mai elocvent exemplu în ceea ce privește conservarea și promovarea limbii materne; cel puțin în ultimii ani, fiind împrumutat de tot mai multe state, care, urmând modelul românesc, aduc în concordanță reglementările legislative din domeniul protecției drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale cu standardele europene, în același timp, exprimând voința de a îmbunătăți transpunerea acestora în practică.
Din păcate, mai apar zvâcniri, ale unor aventurieri, care prin răstălmăciri, politici populiste, completate cu tendințe clare de încălcare a unor drepturi, care contravin spiritului european, încearcă să inducă o competiție de rele practici, însă noi trebuie să știm să facem distincție între cazurile izolate și politica statală, monitorizând implementarea prevederilor Convenției-cadru privind protecția minorităților naționale, respectiv a Cartei Europene privind limbile regionale.
De aceea, este foarte important ca în instituțiile fundamentale capabile să conserve limba maternă, să existe o continuitate a sublinierii, într-un cadru legislativ, a prevederilor garanțiilor corespunzătoare în ceea ce privește protecția limbilor minorităților naționale, contribuind continuu la dezvoltarea cadrului instituțional, astfel încât minoritățile să se bucure de drepturile lor în conformitate cu exigențele și prevederile europene.
Așa consider că putem celebra această zi, promovând totodată diseminarea limbilor materne, fără să uităm că ele servesc nu doar scopului încurajării diversității lingvistice și a educației multilingve, ci contribuie, într-o foarte mare măsură, la dezvoltarea conștiinței privind tradițiile lingvistice și culturale din întreaga lume și la consolidarea solidarității bazată pe înțelegere, toleranță și dialog.”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.