Bilete unice de călătorie pentru persoanele cu dizabilități

0
91

Direcția Generală de Asistență Socială și Protec­ția Copilului Maramureș distribuie, din acest an, persoanelor cu dizabilități, bilete unice de călătorie gratuită. Acestea pot fi utilizate pentru tipuri diferite de transport interurban și cu operatori de transport interurban diferiți, astfel încât călătoria dus să se poată efectua cu un tip de transport interurban și cu un operator de transport, iar călătoria întors cu alt tip de transport, respectiv cu alt operator.
“Biletele de călătorie gratuită sunt valabile atât la accesarea transportului interurban pe calea ferată, auto, cât și naval și facilitează circulația neîngrădită a persoanelor cu dizabilități, asistenților personali și însoțitorilor acestora cu oricare din mijloacele de transport interurban, fără a fi condiționați de tipul biletului (CFR, auto, transportul naval). Cu alte cuvinte, orice persoană cu dizabilități poate călători cu trenul spre o anumită destinație și se poate întoarce cu autobuzul“, a explicat directorul general al DGASPC Maramureș, Alina Coste Mădăras.
Biletele se acordă pe perioada valabilității certificatului de încadrare în grad de handicap și se pot ridica pe toată durata anului în curs, de la sediul DGASPC Maramureș din strada Victor Babeș nr. 54, după următorul program: luni și joi, între orele 9-14, marți, între orele 10-14 și miercuri, între orele 10-15.30. Pentru a intra în posesia acestor bilete, persoanele cu dizabilități vor prezenta actul de identitate în original. Dreptul persoanelor cu dizabilități la transport interurban gratuit este reglementat prin art. 24 din Legea nr. 448/2006 privind protec­ția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Persoana cu handicap grav și însoțitorul acesteia beneficiază de câte 12 bilete gratuite dus-întors/an, iar persoana cu handicap accentuat primeș­te 6 bilete gratuite dus-întors/an.
În anul 2018, pentru 9.294 de persoane cu handicap grav și accentuat din Maramureș au fost eliberate 50.832 bilete gratuite de transport.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.