Gheorghe Mihai Bârlea și Gheorghe Pârja, în fața liceenilor

0
263

În cadrul proiectului „Scriitori și liceeni în Anul căr­ții 2019”, poeții Gheorghe Mihai Bârlea și Gheorghe Pârja se vor întâlni joi, 28 februarie, cu elevii de la Colegiul Național „Vasile Lucaciu” din Baia Mare. Evenimentul, denumit “Doi poeți, doi prieteni, două destine”, va fi găzduit de la ora 11, în sala festivă a unității de învățământ liceal.

Ținând cont de valorile unei societăți deschise, în continuă schimbare de paradigmă, școala trebuie să le ofere elevilor posibilități variate de a-și dezvolta sensibilitatea estetică și de a-și valorifica potențialul creativ. „Este motivul pentru care, în acest an, aflat sub decret prezidențial sub semnul cărții, am decis să inițiez un proiect, Scriitori și liceeni în Anul cărții 2019, care urmărește dezvoltarea inteligenței artistice și emoționale a elevilor, valorificarea potențialului lor intelectual, dezvoltarea spiritului critic și, mai ales, sensibilizarea lor înspre și întru lectură. Dincolo de relevarea zestrei cultural-istorice locale și naționale, alături de consolidarea spiritului identitar, proiectul încurajează schimbul de idei între generații, prin dialogul direct cu oameni de litere, profesori universitari, istorici, critici literari, jurnaliști, facilitându-le accesul la laboratorul lor de creație, universul tematic, crezul lor etic/estetic etc.”, a explicat prof. dr. Daniela Sitar-Tăut, inițiatorul acestui proiect. Activitățile se derulează atât la Colegiul Național „Vasile Lucaciu”, cât și la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, în cel din urmă manifestările fiind coordonate de prof. dr. Monica D. Cândea.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.