Întâlnire „fierbinte” între păgubiţi, din cauza mistreţilor şi autorităţi

0
72

Prefectul Vasile Moldovan a convocat o întâlnire, la solicitarea cetăţenilor afectaţi de pagubele produse de către mistreţi, la care au participat primarii Pavel Octavian, Ioan Mătieş, directorii Virgil Ţânţaş, Gabriel Tămâian, reprezentanţi ai DSVSA, AJVPS, Garda Forestieră, Direcţia Silvică Maramureş şi ai asociaţiilor/cetăţenilor. În cadrul întâlnirii, participanţii au căutat soluţii.

Prefectul Vasile Moldovan a spus că, cel puţin în ultimii ani, nu are cunoştinţă să se fi acordat vreo despăguire cetăţenilor afectaţi de mistreţi. Acesta este şi motivul pentru care se încearcă de ani buni modificarea legislaţiei în domeniu: „În ultimii doi ani, am efectuat mai multe demersuri prin care am discutat inclusiv cu primarii despre posibilitatea acordării de despăgubiri, având în vedere că procedura este complicată. Am convocat această întâlnire de lucru pentru a identifica soluţii şi propune modificarea legislaţiei în vederea stabilirii unei proceduri simplificate pentru despăgubirea cetăţenilor cărora le-au fost distruse culturile. Din răspunsul primit de la Garda Forestieră rezultă că nu au fost depuse dosare/procese verbale în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare pentru acordarea de despăgubiri”.

Peste 2.300 de mistreţi au fost vânaţi de anul trecut

Reprezentantul Gărzii Forestiere a precizat că modificările aduse la Le­gea vânătorii au fost declarate neconstituţionale de către Curtea Constituţională anul trecut. Din cota stabilită pentru recoltarea mistreţilor la nivelul judeţului nostru, valabilă până la jumătatea lunii mai, s-a recoltat 84% (din 2.760 mistreţi, cotă aprobată, au fost recoltaţi 2.328). Primarul comunei Recea, Pavel Octavian, a precizat că problema majoră o reprezintă în primul rând pagubele produse de mistreţi la culturile de porumb: „Vreau să menţionez că, în perioada de coacere a porumbului din anul trecut, au fost produse cele mai mari pagube. Bineînţeles că cetăţenii au venit cu solicitări de despăgubire către Primăria Recea. Noi am ur­mat metodologia, am constituit comisia, am trimis solicitările la Garda Forestieră. Am fost apoi cu dânşii şi cu cei de la AJVPS la faţa locului, s-au făcut şi pânde, au mai împuşcat din mistreţi, dar din păcate aproape fără efect. Din 80 de ari de teren cultivat cu porumb de cea mai bună calitate, n-am recoltat nici măcar două tone de boabe! În momentul în care am mers să strângem recolta, ne-a durut sufletul să vedem că nu mai avem ce culege. În aceeaşi situaţie au fost alte zeci de cetăţeni, nu numai de la noi, ci din întreg judeţul. Să îşi împrejmuiască fiecare terenul cu garduri electrice, nu cred că este o soluţie realizabilă, fiindcă suprafeţele sunt destul de mari şi costurile sunt foarte mari. Am încercat să luăm legătura şi cu cei de la minister, însă cred că numai la noi nu se doreşte modificarea Legii Vânătorii. Do­sarele de despăgubire cred că se blochează din cauza birocraţiei şi a normelor alambicate. Ar trebui să existe nişte norme clare de despăgubire. Undeva lanţul se întrerupe”.

Primarii ameninţă cu proteste!

Din cauza pagubelor produse de mistreţi, o mare parte a terenurilor au ră­mas nelucrate, a menţionat şi primarul Mireşului, Ioan Mătieş. El a mai explicat că dacă nu se modifică legea cât de rapid, atunci primarii comunelor afectate de pagube vor protesta: „Noi ar trebui să pornim cu ideea că aceasta este o problemă care distruge economia României. La ora actuală, din cauza pagubelor produse de mistreţi, sunt mii de hectare care rămân nelucrate. Modificarea Legii vânătorii trebuie făcută de urgenţă! Asta o spun şi din cauza faptului că a apărut pesta porcină. Boala nu face altceva decât să distrugă şi fermierii producători de culturi cerealiere. Noi am fost anul trecut la minister şi am ieşit din sală în semn de protest, din cauză că acel director din Ministerul Agriculturii nu vede lucrurile cum ar trebui. Ca să depăşim această situaţie, ne trebuie în primul rând o evidenţă clară a animalelor sălbatice de pe tot teritoriul Maramureşului, ceea ce, să fim serioşi, nu avem! A doua chestiune este că trebuie modificată Legea vânătorii. Noi, cei care suntem proprietari de teren, la ora actuală, nu avem nicio pârghie în acest sens. Teoretic, suntem proprietari de drept, dar de fapt proprietari asupra terenurilor noastre sunt responsabilii fondurilor de vânătoare. Concret, ce solicităm noi legis­lativului: dacă proprietarii a jumătate din suprafaţa de te­ren a unui fond de vânătoare cer excluderea responsabilului fondului respectiv, aceasta să se poată face! La ora actuală, responsabilii fondurilor de vânătoare nu au nicio responsabilitate legată de ceea ce se întâmplă pe fondul lor. Mai există şi problema mistreţilor care au fost metisaţi. Ar trebui făcute verificările de rigoare. De asemenea, mă întreb dacă s-a făcut vreodată o evaluare a tuturor pagubelor produse de mistreţi şi câţi tineri au fost obligaţi să plece din ţara asta din cauza faptului că nu şi-au mai lucrat pământurile?! Nu cred, deoarece la ora actuală legea este cât se poate de proastă! În consecinţă, domnule prefect, vă înştiinţez că dacă nu se modifică această lege printr-o ordonanţă de Guvern până ce încep însămânţările de primăvară, primarii din judeţul Maramureş vom picheta Prefectura în semn de protest. Să vă ferească Dumnezeu, ca să nu scoatem şi oamenii păgubiţi şi să-i aducem aici. Şi vă spun că nu este de glumit cu aşa ceva”. Păgubiţii din Baia Sprie, prezenţi la întâlnire, i-au explicat prefectului că mistreţii le-au distrus inclusiv zona viticolă.

Soluţiile propuse pentru remedierea problemelor

Reprezentanţii păgubiţilor

Reprezentanţii autorităţilor, dar şi cetăţenii au propus următoarele soluţii: modificarea urgentă a legii vânătorii; realizarea unei estimări a numărului de mistreţi, demersuri pentru majorarea cotei de vânătoare a porcilor mistreţi; realizarea îngrădirii cu garduri electrice a perimetrelor; redimensionarea fondurilor de vânătoare pentru a nu include în perimetru zone agricole; demersuri legislative la nivel central; realizarea unei proceduri de acordare a despăgubirilor. Prefectul Vasile Moldovan a declarat că va fi constituit un colectiv tehnic de lu­cru, format din reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice locale, instituţiilor publice cu atribuţii în acordarea de despăgubiri, jurişti şi reprezentanţi ai proprietarilor fondurilor de vânătoare şi administratori de fonduri cinegetice (Direcţia Silvică Maramureş şi AJVPS), reprezentanţi ai asociaţiilor/ce­tăţenilor care vor propune atât proceduri de prevenţie, respectiv de acordare a despăgubirilor, dar şi de modificare a legislaţiei în domeniu care va fi transmisă la nivel central al ministerelor, respectiv parlamentarilor pentru iniţiativă legislativă în vederea prezentării şi dezbaterii în comisii, iar ulterior în plen.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.