PNL: majorarea alocațiilor – singurul beneficiu al dezbaterii bugetului național

1
71

Liberalii maramureșeni sunt de părere că singurul lucru bun câștigat în urma dezbaterilor pe Legea bugetului a fost majorarea alocațiilor pentru copii: „Singurul beneficiu pe care l-a adus României dezbaterea bugetului național în Parlament este cel legat de majorarea indemnizației copiilor în vârstă de până la doi ani, de la 200 la 300 de lei, cu întâi martie, respectiv majorarea indemnizației de la 84 la 150 de lei pentru cei cu vârsta între 2 și 18 ani și chiar mai mult de această vârstă, dacă vizează finalizarea studiilor liceale obligatorii. Este important de reținut faptul că la dezbaterea pe buget au avut loc discuții pe încă o serie de amendamente, introduse de către parlamentarii PNL. Dintre acestea amintesc în primul rând despre votul privind actualizarea alocației copiilor cu rata inflației. Am avut surpriza ca dintre parlamentarii senatori de Maramureș, să fie unul singur care votează: Severica Covaciu, care a votat pentru, însă de la PSD nu au fost prezenți niciunul din Maramureș la ședința respectivă. La Camera Deputaților, la majorarea alocațiilor, a votat pentru Viorica Cherecheș și Vlad Duruș, iar Călin Matei de la PSD a votat nu. Pe ceilalți deputați nu i-am găsit în lista celor care au votat. Probabil că erau într-un concediu bine-meritat după sărbătorile de iarnă. Votul în Camera Deputaților pentru amendamentul legat de indexarea pensiilor. Viorica Cherecheș a votat pentru, Vlad Duruș da, Matei Călin de la PSD a votat împotrivă, iar la Senat, Liviu Marian Pop a votat nu, în timp ce Severica Covaciu a votat cu da. Alții nu au fost prezenți”, a declarat Călin Bota, președintele organizației PNL Baia Mare.

1 COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.