Vasile Stan Colţun, sculptor, poet şi istoric

0
164

Unul dintre cei mai apropiaţi ucenici ai lui Ion Stan Pătraş rămâne Vasile Stan Colţun, născut în 1936, sculptor în le­mn şi piatră, care a lucrat cu meşterul între anii 1967 şi 1969. Aflăm informaţii în cartea „Cum s-a născut Cimitirul Vesel”: „Verile călduroase din anii uceniciei le-am petrecut împreună, lucrând în atelierul în aer liber. Îl iubeam şi-l respectam ca pe tatăl meu. Am rămas legaţi sufleteşte până la moarte”.

Vasile Stan Colţun a lucrat puţine cruci în stilul maestrului său, vreo 65 în Cimitirul vechi şi în Cimitirul vesel. În tinereţe a fost atras de sculptura în piatră, izbutind lucrări notabile: „Decebal”, „Dacia”. „Cap de plăieş”, „Oşan ţâpurind”, „Portiţă maramureşeană”, „Am fo şi-oi si”, după celebra pictură a lui Traian Bilţiu-Dăncuş. Lucrarea cu care se mândreşte cel mai mult, şi pe bună dreptate, este bustul maestrului său, lucrat în piatră, în care a reuşit să redea trăsăturile marelui meşter. L-a lucrat în taină, pe când maestrul era în viaţă, şi în carte ne descrie satisfacţia meşterului când şi-a văzut chipul în piatră. I-a promis îndată 10.000 de lei, dar l-a lămurit că n-a făcut lucrarea pentru bani. Când treceau ţăranii pe drum, pe lângă casa lui Stan Pătraş, ziceau: „Nu grăie Stan ni­mic cu noi!”, ne spune Maria Stan, fiica meşterului.
Ca sculptor în lemn, Vasile Stan Colţun se mândreşte cu crucea de la mormântul meşterului, realizată împreună cu ginerele său, Toader Turda Sepe, cu puţin înainte de moartea lui Ion Stan Pătraş, la rugămintea acestuia. Epitaful l-a compus meşterul, iar „noi, ucenicii, l-am săpat în lemnul crucii”.
După ce anii l-au încărcat, Vasile Stan Colţun şi-a descoperit vocaţiile de istoric local şi poet ţăran. Lucrarea sa „Cum s-a născut Cimitirul Vesel” capătă importanţă pe linia explicaţiei detaliate a genezei Cimitirului vesel, axată pe ceea ce i-a povestit meşterul, plus antologia de epitafuri scrise de Ion Stan Pătraş şi urmaşi.
Sunt mai multe convingeri care stau la baza genezei acestei cărţi: „Pătraş nu a fost numai un autor de cruci, ci a scris istoria satului. Cine vrea să cunoască Săpânţa, cu trecutul şi prezentul ei şi pe oamenii din ea, cu strădaniile şi hărnicia lor, să intre în Cimitirul Vesel şi să zăbovească în faţa crucilor, citind versurile de pe ele”.
Cartea impresionează prin viaţa grea şi plină de nevoi a meşterului Stan Pătraş, dar şi prin talentul literar cu care narează istoria Cimitirului vesel, cu aspecte mai puţin ştiute. Cartea este scrisă fără exagerări şi fantezii, la care s-au pretat unii dintre exegeţi. Sunt interesante paginile în care meşterul Pătraş a învins greutăţile începutului. În patru decenii de trudă intensă cu dalta şi ciocanul. Ion Stan Pătraş a creat un muzeu unic, o carte de istorie de spirit, în care a rezumat trecerea sa prin vreme. Cimitirul are o poveste fabuloasă, epitafurile stârnesc hazul, dar au şi accente dramatice.
„De când nu mai sculp­tez, mi-am descoperit plăcerea de a fi poet”, ne-a declarat Vasile Stan Colţun când ne-a dăruit cărţile sale de poezie. Una este „Oameni, fapte şi locuri din Săpânţa”, o cronică în versuri a satului, apărută la Cluj în 2016. Este un cântăreţ al naturii satului: „Pe Piatra Săpânţei”, „Râul Săpânţa”, „Cascada de la Săpânţa”. Cimitrului vesel îi dedică poemul „Luceafărul albastru”: „Că sub dalta lui măiastră, / Morţii or prinde să vorbească, / Să râdă şi să glumească, / Să joace şi să horească. // Alţii merg cu coasa în luncă, / Alţii mulg oile-n strungă, / Alţii cântă din vioară, / Alţii sunt serviţi din oală. // Iar harnica gospodină / Toarce caierul de lână, / Alta găteşte mâncare, / Alta-i cu cergi la vâltoare. // Cu toţi au destine scrise, / Cum a fost când trăia-n lume, / Fie patime sau vise, / Sau virtuţi sau slăbiciune”.
Unele versuri au umor: „Pentru cei cu slăbiciune, / Ele ustură şi dor. // De pe albastrul de Săpânţa / Se desprinde clar, curat, / Portul, graiul şi fiinţa / De român adevărat. // Aşa a ştiut Pătraş, / Peste-a morţii împărăţie, / Cu un suflet pătimaş / Să creeze o lume vie // Şi un clocot de viaţă / Cu frământări şi cu patimi / Şi zâmbet în loc de ceaţă / Şi de ochi scăldaţi în lacrimi”.
În versuri cursive, îl omagiază pe Gheorghe Turda. „Să cânţi, să te asculte / Ciobanii-n vârf de munte / Şi bacii de la stână, / Cu radio în mână. // Rămâneţi mesagerul cântului român, / Cum l-au cântat strămoşii / Pe plaiul cel străbun. // Cântul să vă fie / Ca lacrima curat, / Me­reu să fie dulce, / Me­reu nevinovat”.
Unele poeme închid file din istoria zbuciumată a satului. „Cruce fără de mormânt” (pentru dr. Gheor­ghe Rednic, mort în temniţele comuniste). . „Satu-ntreg era cernit / Şi de lacrimi era ud, / Doctor Rednic a murit, / Pus în lanţuri la Aiud”. Sau poemul „Evreii din Săpânţa”, care culminează cu arestarea şi deportarea lor în lagărele morţii.
Poetul-ţăran caută să imprime volumului un caracter didactic-moralizator, do­vadă poemele „Educaţia completă”, „Dragostea în căsătorie”, „O lecţie de înaltă ţinută”, „O faptă bună”.
Volumul de poezie religioasă „Pe urmele lui Isus”, apărut tot în 2016, cuprinde o poezie intimistă, autorul se autodefineşte „homo religiosus”: „Am să-ţi cânt în vers iubirea, / Preaputernic Dumnezeu, / Că mi-ai dăruit salvarea, / Prin Isus, soarele meu”.
Poetul îmbătrânit în credinţă pledează pentru viaţa morală ideală: „Doamne, dă-mi credinţă tare / Şi darul facerii de bine / Să fiu o binecuvântare / Pentru cei de lângă mine. // Să împart cu bucurie / Dar din darurile tale / Şi din ce mi-ai dat tu mie, / Cu drag să dau la fiecare”.

Prof. Pamfil BILŢIU

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.