100 de ani de la moartea lui George Pop de Băsești

0
194

Duminică, 24 februarie, în Băsești, a avut loc comemorarea unui secol de la moartea celui care a prezidat Unirea de la 1 decembrie 1918, George Pop de Băsești. Au participat oameni de cultură, profesori, cercetători, Ioan Călăuz – primarul localității Băsești, precum și primarii din localitățile învecinate. Consiliul Județean Maramureș a fost reprezentat de Ioan Doru Dăncuș – vicepreședinte.
Evenimentul a debutat prin celebrarea Sfintei Liturghii, oficiată de către Preasfințitul Părinte Vasile Bizău, episcopul greco-catolic de Maramureș, la mănăstirea ,,Adormirea Maicii Domnului” din Băsești, ridicată pe terenul donat de George Pop Bisericii Greco-Catolice. Alături de Preasfinția Sa au concelebrat: părintele can. Emil Gîrboan – protopop de Baia Mare, părintele Gabriel Beșkid – preot al mănăstirii din Băsești, părintele Daniel Pop – preot la biserica greco-catolică din satul Băsești și nu­meroși preoți veniți cu ocazia evenimentului în Băsești. În cuvântul de învățătură, pornind de la evanghelia zilei, a Fiului Risipitor, Preasfințitul Părinte Vasile Bizău a evidențiat chipul patern și iubitor al lui Dumnezeu pe care Isus îl predică: “Un chip al lui Dumnezeu milostiv și iubitor care așteaptă și se bucură de cel care se întoarce, dar în același timp și suferă pentru cel care se îndepărtează. Este o suferință a Tatălui pe care o experimentează orice părinte. Această experiență a omului ne descoperă că și Dumnezeu suferă pentru cei care se îndepărtează de El, dar în același timp se și bucură de cei care se regăsesc pe ei înșiși. Pilda Fiului Risipitor este cea de-a treia pildă pe care Isus o spune pentru a sublinia bucuria Tatălui: Se cuvenea să ne bucurăm, spune Tatăl pentru că acest fiu al meu mort era și a înviat, pierdut a fost și s-a aflat”. După Sfânta Liturghie, s-a oficiat slujba parastasului și s-au depus coroane de flori la bustul lui George Pop, ridicat în fața primăriei din localitatea Băsești. Evenimentul s-a încheiat cu o serie de activități culturale susținute de elevii școlii din localitate.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.