Întru slujirea adevărului, cu Pr. Simion Mesaroș

0
94

Recenta carte a Părintelui Greco-Catolic: „Comentarii. Discursuri. Predici”(publicată în 2018, la Editura Marist din Baia Mare) apare în peisajul cultural al urbei noastre în anul Centenarului Marii Uniri și după aproape 30 de ani de la relegalizarea Bisericii Unite cu Roma, Greco-Catolică. Pentru cei ce îl cunosc îndeaproape pe Părintele hirotonit în 1973, în clandestinitate, de către Preasfințitul Episcop Ioan Dragomir, tonul cărții nu surprinde căci dânșii cunosc setea de adevăr și dreptate care l-a mistuit pe acest preot de-a lungul carierei sale, atât dinainte, cât și după 1990. Cei ce nu-l cunosc, dar au curiozitatea să citească cele 128 de pagini, s-ar putea să fie, la început, bulversați de îndrăzneala de a fi atât de tranșant dar să-și dea seama, la sfârșitul lecturii, că, bine analizate, lucrurile stau așa cum le prezintă autorul (mă gândesc, în acest context, la capitolele: Memorii 2016-Post scriptum 2018, Considerații pe marginea lucrării de doctorat a Pr. Lect. Univ. Dr. Irimie Marga, Discurs la lansarea cărții „Istoria Rusiei și a Țărilor limitrofe. Biserica și Imperiul”, Mărturia unui participant -11 septembrie 2018 la Milaș-dezvelirea bustului „Iuliu Hossu”, Cele două Biserici românești în timpul comunismului). Mergând cu curaj pe calea adevărului, autorul oferă imagini de ansamblu și particulare ale zbuciumului istoric al Bisericii Greco-Catolice, convins fiind de necesitatea unei abordări fără eschivări a existenței acestei Biserici.
Paroh la Biserica Sfântul Anton de Padova de pe strada Victoriei nr. 15, în perioada 2000-2017, a inițiat, din 28 octombrie 2005, Simpozionul „Ares­tarea episcopilor”. Desfă­șurată în timp ce Biserica era în construcție și cu geamuri improvizate, prima ediție a fost un succes și un motiv întemeiat de a continua, ceea se s-a și întâmplat de atunci până azi.
Neobosit și mereu cu credința, speranța și iubirea de semeni în suflet (chiar și atunci când spune lucrurilor pe nume, direct, cu o spontană onestitate), Părintele aș­terne pe hârtie gândurile ce-l frământă ca apar­ținător al unei Biserici care, deși a dat perso­na­lități țării, locul său parcă e sortit a fi mereu într-o nemeritată umbră.
Convins fiind că „sfin­țenia martiriului rezultă din trăirea eroică a adevărurilor absolute din Evanghelie”, își asumă cu multă luciditate menirea de păstor de suflete, cele câteva predici expuse în volum stând mărturie. Găsim, printre ele medi­tații profunde pentru perioada Pascală, o predică din 5 martie 2017 referitoare la Iconoclasm, meditații tulburătoare în Dumineca Samarinencei, femeia pentru care singura întâlnire cu Isus a fost prilej de transformare totală, sau în Duminica Paraliticului care duce la o concluzie unică, rostită clar: „Învățătura practică pe care ar trebui să ne-o însușim din lectura acestei evanghelii, aceasta ar trebui să fie: În caz de boală, prima direcție spre care ar trebui să ne îndreptăm este Dumnezeu.”
Afirmând răspicat că doar „prin credință și rugăciune vom reuși să ne apropiem de Dumnezeu cu mai mare ușurință decât prin speculație, studiu sau cunoaștere”. Părintele, aflat la o vârstă la care poate concetățeni de-ai dânsului stau liniștiți în pensia binemeritată, nu încetează să lucreze, într-un fel sau altul, pentru Biserica și credincioșii atât de dragi inimii sale, fapt pentru care a fost răsplătit de Primăria Baia Mare cu titlul de Cetățean de Onoare al municipiului. Diploma i-a fost oferită în cadrul Liturghiei Solemne din 16 ianuarie 2018 de la Biserica unde a slujit 17 ani. Amintesc că acea Liturghie a fost pontificată de Preasfinția Sa Vasile Bizău, Episcopul Greco-Catolic al Mara­mu­reșului și Sătmarului, de Preasfinția Sa Alexandru Mesian, Episcop Greco-Catolic de Lugoj, și Preasfinția Sa Virgil Bercea, Episcop Greco-Catolic de Oradea.
Izvorât din harul tainei preoțești, volumul de față este o mărturie relevantă nu atât a unor trăiri personale cât a unor aspecte religioase și sociale atent cernute prin sita unei moralități bine conturate într-o lume mult prea zgomotoasă și arogantă, într-o lume care parcă a uitat cu desăvârșire de una dintre marile virtuți creștine: umilința, care ar trebui să ne determine mereu să fim cât mai aproape de adevărurile fundamentale ale omenirii.
Antoaneta TURDA

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.