Convocator – Adunarea Generală are loc în 25 martie

0
76

Asociaţia Judeţeană de Fotbal Maramureş (AJFMM) convoacă reprezentanţii cluburilor afiliate la Adunarea Generală programată pentru 25 martie 2019.

În 25 martie, de la ora 11.00, are loc Adunarea Generală a AJFMM, în sala de şedinţe a Centrului Naţional Sportiv „Lascăr Pană” Baia Mare (fosta DJTS). Principalul punct pe ordinea de zi este alegerea unui nou preşedinte al AJFMM, dat fiind că preşedintele ales în iunie 2018, Cristian Balaj, şi-a dat demisia în urma numirii sale în funcţia de preşedinte al Asociaţiei Naţionale Anti-Doping. Un singur candidat şi-a depus dosarul pentru funcţia de preşedinte al AJFMM. Este vorba despre Zoltan Szekely (foto) – preşedinte al Comisiei Judeţene a Arbitrilor din Maramureş şi membru în Comisia Centrală a Arbitrilor din România. Dosarul de candidatură a fost validat azi (n.r. – ieri) în cadrul Biroului Executiv al AJFMM.
Pe ordinea de zi a Adunării Generale mai figurează: prezentarea şi aprobarea raportului privind starea financiară în anul 2018; prezentarea privind prevenirea şi combaterea incidentelor pe terenurile de fotbal din judeţ; prezentarea raportului de activitate al AJFMM pe anul 2018.
Prezenţa câte unui reprezentant din partea fiecărui membru afiliat al AJFMM la Adunarea Generală este obligatorie.
Pentru mai multe informaţii, membrii afiliaţi se pot adresa Asociaţiei Judeţene de Fotbal Maramureş (Bulevardul Unirii 11J, Baia Mare; telefon 0262-221034; e-mail: maramures@frf-ajf.ro).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.