Sănătatea implică responsabilitate și asumare

0
517

Am păstrat și păstrez o strânsă legătură cu maramureșenii care îmi semnalează multe dintre lucrurile care nu merg așa cum trebuie în județ. Foarte multe dintre problemele lor s-au regăsit, în decursul anului trecut, în întrebări punctuale adresate persoanelor decidente, în interpelări sau declarații politice. Nu îmi plac bilanțurile chiar dacă ele sunt pozitive, dar vă pot descrie activitatea mea parlamentară din anul 2018 în cifre care sunt publice pe pagina de Internet a Camerei Deputaților: 30 de Declarații politice, 6 propuneri legislative din care 4 au fost promulgate legi, 38 de întrebări și interpelări și 15 moțiuni. Mi-am dorit ca experiența, profesionalismul și seriozitatea care mă caracterizează să fie puse în slujba oamenilor mai departe, Sănătatea fiind unul dintre domeniile prioritare pentru români. În continuare îmi voi împărți timpul între ședințele de plen, Comisia de Sănătate din Camera Deputaților, activitatea medicală și gărzi la Spitalul de Boli Infec­țioase și Psihiatrie Baia Mare, dar și întâlniri cu maramureșenii.
Fiecare inițiativă, întrebare sau interpelare a fost importantă în egală măsură pentru mine cât și pentru cei care mi-au semnalat o problemă. Am avut declarații politice, întrebări și interpelări în aproape toate domeniile, Sănătate, Educație, Economic sau Social. Am girat cu semnătura mea proiecte legislative inițiate de către colegi din alte partide doar pentru că am fost convinsă că sunt în beneficiul celor care m-au învestit cu încrederea lor.
Cu dezamăgire, am constatat că la multe dintre întrebările sau interpelările adresate Ministerului Sănătății mi s-a răspuns cu pasaje copiate din lege care nu au nicio legătură cu realitatea sau întrebarea. Doar câțiva profesioniști din Ministerul Sănătății cunosc problemele din sistemul sanitar, echipa care însoțește ministrul Sănătății nominalizat politic este neperformantă și aduce grave prejudicii sănătății românilor.
Deși angajamentul ministrului Sănătății la debut a fost că va fi prezentă lunar la Comisia de Sănătate a Camerei Deputaților, absența ei este constantă. Aparițiile publice obsesive și, de ultimă oră, cu parafă și rețete medicale probabil “primite din milă”, dovedesc frustrarea de a nu fi medic.
Un ministru al Sănătății profesionist ar trebui să fie o prioritate pentru acest Guvern, care să aplice politicile elaborate în acest domeniu, atent analizate, cu multă profunzime și celeritate. Vor persista haosul și ignoran­ța unui ministru al Sănătății lamentabil.
Sănătatea și Educația, două domenii speciale, implică responsabilitate și asumare prin orice amendament, interpelare sau luare de poziție care aduc creșterea calității vieții, strategii și politici coerente aplicate pe termen mediu și lung.
Partidul Național Liberal va transmite în continuare un mesaj unitar, vom fi mereu alături de români prin atitudine constructivă, bine gândită și organizată politic.
Dr. Viorica Cherecheș,
deputat liberal de Maramureș

(383)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.