Crime oribile în Baia Mare!

0
266

• Un cuplu a fost găsit mort într-un apartament din zona Gării. Cadavrele lor au fost descoperite, luni, de către mama bărbatului, cea care a şi a alertat autorităţile. Bărbatul avea 50 de ani, iar femeia 37 de ani. Din informaţii încă neoficiale se pare că ucigaşul a fost identificat.
• Luni după-amiază, un echipaj de la Terapie Intensivă Mobilă a fost solicitat pe strada Petre Dulfu, din Baia Mare. La faţa locului, a fost găsită, în stare gravă, o femeie, în vârstă de 37 de ani. După ce a primit primele îngrijiri medicale, femeia a fost transportată la Spitalul Judeţean de urgenţă „Dr. Constantin Opriş”.
În apartament s-a găsit şi cadavrul soţului (46 de ani), existând indicii că a avut loc o crimă. Din informaţii neoficiale, se pare că era vorba de un cuplu separat, care avea doi copii, un băiat şi o fată, cea care a şi alertat poliţia, pe la prânz, după ce s-a întors de la şcoală.
„Poliţia municipiului Baia Mare a fost sesizată prin 112, de către o tânără, cu privire la faptul că şi-a găsit ambii părinţi în stare de inconştienţă, în apartamentul lor din Baia Mare. La faţa locului s-a deplasat echipa de cercetare şi ambulanta, care au constatat că bărbatul este decedat, prezentând urme de violenţă, iar soţia acestuia a fost transportată şi internată în stare gravă la spital ” – au precizat poliţiştii.
Ambele cazuri au fost preluate de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş.

Un bărbat bănuit de omor

Un bărbat, suspectat că ar fi înjunghiat mortal două persoane în Baia Mare, a fost pus sub învinuire, marţi, şi internat provizoriu pentru a i se face expertiză psihiatrică, iar în cel de-al doilea caz cercetările continuă, fiind luat în considerare un conflict între cei doi soţi. Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, Bogdan Gabor, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că cele două cazuri de omor investigate nu au legătură între ele.
”Nu este nicio legătură între cele două cazuri de omor investigate. În ceea ce priveşte primul caz, de pe strada Gării, unde au fost descoperiţi înjunghiaţi şi decedaţi un bărbat şi o femeie, a fost identificat şi i s-a adus la cunoştinţă învinuirea unui suspect şi s-a luat măsura internării provizorii în vederea efectuării unei expertize psihiatrice. În cel de-al doilea caz, de pe strada Petre Dulfu, se verifică mai multe variante, inclusiv un conflict intern între cei doi soţi, în urma căruia bărbatul a decedat, iar femeia a fost internată în stare gravă în spital. Aşteptăm şi rezultatul de la IML”, a spus Gabor.
Femeia este internată la Spitalul Judetean “Dr. Constantin Opris” Baia Mare, în comă.
”Este la Terapie Intensivă, sub tratament, i se fac investigaţii şi tratamentul adecvat leziunilor suferite, a avut contuzie cerebrală”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX directorul spitalului, Vasile Pop.
Surse judiciare au declarat la rândul lor că, în acest caz, anchetatorii iau în calcul ipoteza potrivit căreia soţia, angajată a Primăriei Baia Mare, şi-a omorât soţul pe fondul unui conflict familial, lovindu-l cu un ciocan.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.