Arestaţi pentru droguri de mare risc

0
41

La propunerea DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş a dispus arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 de zile, până în 3 aprilie 2019 inclusiv, a inculpatului K.E.N., în vârstă de 43 de ani şi a inculpatei H.H., în vârstă de 28 de ani, cetăţeni olandezi, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de introducere în ţară de droguri de mare risc.
Pentru a dispune arestarea preventivă a inculpaţilor, instanţa a reţinut că, în data de 4 martie 2019, aceştia au intrat pe teritoriul României, prin PTF Sighetu Marmaţiei, cu un autovehicul înmatriculat în Germania, în interiorul căruia, într-un loc special amenajat în zona scaunelor din faţă, a fost identificată cantitatea de 82,972 kg droguri cu conţinut de substanţă activă heroină.
Inculpaţii au contestat hotărârea Tribunalului Maramureş, dosarul urmând a fi înaintat Curţii de Apel Cluj pentru soluţionarea căii de atac.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.