Al doilea sex

0
81

De 8 martie, cinstim femeile şi ne comportăm cu mai mare atenţie faţă de ele. Fără să cultivăm principiul feminin, le dăruim toate celelalte şi mai ales flori, simboluri ale frumuseţii efemere. De regulă ne purtăm firesc şi le convingem că avem sufletul curat, căci înţelegem ce nevoi are al doilea sex în condiţiile economice şi sociale din secolul XXI.
În ultima sută de ani, statutul femeilor s-a schimbat radical, au devenit salariate, s-a produs cea mai mare mutaţie sub presiunea mişcărilor feministe, căci economia avea nevoie de forţă de muncă. După decenii de feminism militant, au primit dreptul la vot şi apoi independenţă faţă de bărbaţi, nu mai depind material de ei, nu mai sînt „sclavele” familiei tradiţionale.
Sub presiunea capitalismului, au devenit egale în toate cu bărbaţii, au înlăturat aproape toate discriminările, pot urma orice şcoală, au propria carieră, muncesc în orice domeniu (cu preferinţă pentru cele ce necesită efort fizic mai mic), iar banii din salariu îi … consumă, cumpără tot ce au nevoie din reţeaua comercială, căci nu mai producem nimic în familie, nici măcar copii.
Femeile şi bărbaţii îşi consumă energia la serviciu, iar ca efect al muncii condiţionate apare uzura şi stresul, cu efecte negative de lungă durată. Oamenii care trăiesc în societatea numită civilizată sînt tot mai puţin apţi să procreeze şi devin sterili. Spre deosebire de aceştia, observăm că indivizii care trăiesc în condiţii mai puţin civilizate sînt prolifici şi cresc mulţi copii, astfel că aceste comunităţi şi popoare au spor de populaţie.
Femeile au drepturi egale cu bărbaţii, iar perspectiva unei cariere sau a unui job este mai atractivă decît „meseria” de mamă şi gospodină. Societatea îi dă femeii moderne altă misiune, să conducă guvernul, să vindece boli, să predea la catedră, să lucreze pe fluxul tehnologic într-o fabrică… Imaginea mamei cu cinci copii în jur şi unul în burtă a fost deplînsă mai întîi de literatură. Nici o fată nu mai vrea să devină „fabrică” de prunci – cu toate că cea mai mare bucurie este să ai urmaşi şi abia apoi urmează satisfacţia de-a fi util prin munca şi creaţia ta.
Statutul de părinte, mamă şi tată, generează o fericire durabilă, ce nu poate fi înlocuită de nimic. Dragostea pentru copii rămîne în suflet toată viaţa şi produce emoţii fără egal. Şi totuşi, femeile evită să rămînă gravide şi soţii preferă o viaţă cu puţini copii. Dar oamenii care trăiesc în condiţii necivilizate fac mulţi copii, chiar dacă n-au cele mai bune condiţii să-i crească. Viitorul şi raiul este al lor!
Feminismul a avut succes, femeile muncesc precum bărbaţii, trăiesc civilizat şi nu fac prunci. Căutăm soluţii să ne întoarcem din acest drum, să ne schimbăm priorităţile, căci viaţa fără urmaşi este urmată de moartea definitivă. Mişcarea feministă trebuie inversată, să punem preţ pe mame, să le dăruim flori, iubire şi toate celelalte…, pentru a fi fericiţi împreună.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.