O repriză secundă execrabilă

0
110

CS Minaur Baia Mare – CSU Cluj-Napoca 29-30 (16-13)

Bomba etapei s-a consumat la meciul dintre CS Minaur Baia Mare şi CSU Cluj-Napoca, echipă ce strânsese 6 puncte în urma a doua victorii. Al treilea succes a venit duminică, în Sala Sporturilor „Lascăr Pană”, clujencele impunându-se în fieful formaţiei lui Costică Buceschi cu 29-30 (16-13), după o repriză secundă execrabilă a băimărencelor.
Nimeni nu anticipa un asemenea deznodământ, atâta vreme cât fetele de la CS Minaur au dat impresia, după prima parte, că nu pot pierde această confruntare, însă lucrurile au luat o cu totul altă turnură în următoarele 30 de minute. S-a speculat, pe parcursul partidei, că am fi dat meciul grupării antrenate de Alin Bondar, dar nu putem crede aşa ceva. Şi există argumente. CS Minaur, din favorită la ocuparea unui loc între primele şase echipe din Liga Florilor, tremură pentru a nu ajunge pe loc de baraj. Mai sunt şapte etape, infernale pentru echipa noastră, cu adversari puternici, în consecinţă nu cred că sunt motive de a ceda punctele Clujului. Tindem să credem că insuccesul de duminică se datorează doar formei slabe şi, probabil, a faptului că fetele noastre s-au crezut învingătoare dinainte.
Prima repriză băimărencele nu ne-au dat niciun fel de emoţie, având avantaj pe tabelă încă din primul minut. S-au desprins chiar şi la patru lungimi, iar la pauză diferenţa a fost de trei, 16-13. Şi debutul părţii a doua ne surâde, deţinem un avans de patru goluri, 19-15 (34′). Oaspetele egalează la 21 în minutul 42, pentru ca echilibrul să se menţină până în minutul 48, 24-24. Irosim trei oportunităţi, însă nu la fel se întâmplă şi în tabăra adversarei, care înscrie trei goluri la rând, 24-27 (54′). Revenim până la un gol în două situaţii, 27-28 (58′), 29-30 (59′), în ultimele secunde CSU Cluj se află în atac, se fluieră pasiv, dar cele patru secunde rămase sunt insuficiente pentru a smulge şi un egal. • Sala Sporturilor „Lascăr Pană”. Spectatori, aproximativ 1.000. • Arbitri: Bogdan Ciobea (Piteşti) şi Bogdan Dordea (Si­biu). Observator FRH: Ion Aldica (Bistriţa). • Aruncări de la 7 m: 4-3 (transformate: 3-3; a ratat Lisewska). Minute de eliminare: 2-8. • CS Minaur Baia Mare: Medvedova (5 intervenţii), Enache (7 intervenţii) – Cîrstea 8, Burlachenko 5, Seraficeanu 5, Rysankova 4, Lisewska 4 (2 din 7 mm), Shteriova 3 (1 din 7 m), Polocoşer, Taivan, Popescu, Bondar. Antrenori: Costică Buceschi, Magda Kovacs, Claudia Ceţăţeanu. • CSU Cluj-Napoca: Prodan (12 intervenţii, a apărat un 7 m), Munteanu, Ţăgean – Ani Senocico 8 (3 din 7 m), D. Lazăr 8, Dindiligan 5, Moroianu 4, Petruş 4, Stoklosa 1, Vălean, Boian, L. Popa, Corkovic, Vasiliu, Pica. Antrenor: Alin Bondar.

Rezultatele etapei 19: CSM Galaţi – SCM Râmnicu Vâlcea 14-30; SCM Craiova – CSM Slatina 24-16; HC Dunărea Brăila – ASC Corona 2010 Braşov 30-25; CS Minaur Baia Mare – CSU Cluj-Napoca 29-30; SCM Gloria Buzău – CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud 21-22; HC Zalău – CS Măgura Cisnădie (s-a jucat ieri); CSM Bucureşti a stat.
Etapa viitoare (joi, 28 martie): SCM Râmnicu Vâlcea – HC Dunărea Brăila; CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud – SCM Craiova; CSM Slatina – CS Minaur Baia Mare; CSU Cluj-Napoca – HC Zalău; ASC Corona 2010 Braşov – SCM Gloria Buzău; CS Măgura Cisnădie – CSM Bucureşti; CSM Galaţi stă.

Sonia Seraficeanu şi Anca Polocoşer, convocate la naţionala de senioare a României

Naţionala de senioare a României, Lotul A, se va reuni luna aceasta (17 martie) la Bucureşti în vederea pregătirii Turneului Golden League din Franţa (21-24 martie). La această acţiune vor participa două sportive ale echipei feminine CS Minaur, respectiv Anca Polocoşer şi Sonia Seraficeanu.
Naţionala României va lua startul acestui prestigios turneu amical alături de Norvegia, Danemarca şi Franţa.

Satelitul, fără şanse în faţa liderului

Nici satelitul secţiei feminine nu a prins o zi bună, CS Minaur II cedând la scor duelul de acasă în faţa liderului. CSM Târgu Mureş a câştigat în Baia Mare cu 24-32 (14-15) şi rămâne neînvinsă în actualul sezon, bifând numai victorii în Seria D a Diviziei A.
De altfel, poziţia din clasament nu mai poate fi cedată, iar băimărencele se pot gândi cel mult la poziţia a treia, pentru au de recuperat un punct.
Rezultatele etapei 17: ACS Crişul Chişineu Criş – CSU Universitatea de Vest Timişoara 30-26; CS Minaur Baia Mare II – CSM Târgu Mureş 24-32; CSU Oradea – CSU Reşiţa (nedisputat).

Etapa viitoare (duminică, 7 aprilie): CSU Universitatea de Vest Timişoara – CS Minaur Baia Mare II; CSM Târgu Mu­reş – CSU Oradea; CSU Reşiţa – ACS Crişul Chişineu Criş.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.