Dramatis personae la festivalul „Journées de Théâtre Scolaire Francophone”

0
230

În perioada 26 februarie – 1 martie 2019, am avut ocazia să particip la festivalul de teatru francofon „Journées de Théâtre Scolaire Francophone”, în Piano di Sorrento e Sant’Agnello, alături de trupa „Dramatis personae” a Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” din Baia Mare, coordonată de Nicolae Weisz, distins profesor de limba franceză. La această ediţie au participat elevii Emma Baltos, Callista Birta, Anamaria Lazăr, Victor Nicoară, Raluca Zubaşcu, cărora li s-a alăturat Dragoş Bodiş, fost membru al trupei, actualmente student la Teatrologie. De-a lungul anilor, piesele trupei au fost mereu surprinzătoare prin originalitatea viziunii, prin punerea în scenă, dar mai ales prin modul în care talentul actoricesc al elevilor era valorizat la maxim, făcându-i nu doar să înveţe mai cu drag franceza, dar şi să fie mult mai atenţi la propria lor formare, la traseul lor ulterior, atât profesional, cât şi uman.
Festivalul reuneşte trupe de liceeni şi le oferă acestora ocazia de a-şi juca spectacolele în limba franceză, în faţa unui public internaţional, precum şi de a participa la ateliere de teatru în limba franceză. Iniţiat de o distinsă doamnă, Anna Rossini, fostă judecătoare cu studii de drept făcute în Franţa, festivalul este organizat de o pariziancă, Nicole Depalleville, cu concursul mai multor instituţii şi asociaţii locale, naţionale sau internaţionale. Din mărturisirile coordonatorului, am aflat că trupa Dramatis personae a mai participat la şase ediţii şi de fiecare dată a fost primită cordial, bine apreciată de organizatori şi de public. Spectacolul din acest an este un colaj intitulat À la carte, după texte sketch de Pierre Desproges, o creaţie colectivă a profesorului, în colaborare cu elevii. Şapte momente distincte se înlănţuie, cu mici pauze de rigoare – în care actorii interacţionează cu publicul, într-un decor dinamic, adaptat nevoilor fiecărei situaţii, trecând prin ipostaze diverse ale condiţiei umane, legând realitatea obiectivă de lumea interioară, dar şi de mit, pentru a reda o viziune tragi-comică, burlescă asupra vieţii, fapt care a determinat juriul să le acorde Prix du burlesque tout en finesse et en maîtrise. Este remarcabilă mobilitatea cu care elevii-actori au reuşit să treacă de la un rol la altul, de la un costum la altul, de la o stare la alta, pentru a ajunge în final să interacţioneze cu spectatorii, reali şi imaginari, punând în discuţie însăşi condiţia actorului şi rolul teatrului în societate. Fără public, teatrul îşi pierde raţiunea de a fi. El există în măsura în care are cui transmite mesajul pe care şi-l propune.
Profesorul Nicolae Weisz a făcut, cu această ocazie, un succint bilanţ al existenţei trupei: „25 de ani de DRAMATIS PERSONAE. Aproape 200 de reprezentaţii. Aproape 100 de festivaluri internaţionale de teatru liceal francofon în peste 10 ţări, 17 actori profesionişti, de la un singur liceu care nu are clase de teatru. Ultimul festival, cel din februarie de la Piano di Sorrento (Italia), a dat (desigur, metaforic) „certificate” de actor amator de talent unor tineri aspiranţi la gloria rară de reprezentant al României peste fruntariile ţării. Ca de atâtea ori, adolescenţii din trupa Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” ne-au făcut cinste nouă tuturor şi au demonstrat că generaţia de azi e alcătuită din tineri (şi din tineri, mulţi tineri) pe care putem paria, în care ne putem pune nădejdea. În spatele spectacolului cu care s-au prezentat pe scena teatrului San Giuseppe din Sant’ Agnello, stau multe ore de repetiţie, de incertitudini, de şovăieli, de neîncredere în forţele proprii, transformate cu trudă în licăriri de optimism, de bucurie şi apoi în explozii de entuziasm, chiar lacrimi de bucurie şi mândrie. E reconfortant pentru cei din generaţia mea să vedem atâta seriozitate (pentru că, da, teatrul presupune în primul rând seriozitate), dăruire de sine (am avut într-un sfârşit de săptămână şi o repetiţie de 9 ore!), de dorinţă de a fi la înălţimea propriilor aspiraţii, de depăşire a unor limite ce păreau de neatins. Sunt mândru şi de actuala mea trupă (la fel ca de toate celelalte). „The show must go on”, cum ar zice francezii care vorbesc englezeşte”.
Călătoria în Italia a fost o iniţiere atât într-un spaţiu geografic necunoscut, fascinant prin relieful său, dar şi prin specificul vieţii sociale, cât şi în interacţiunea cu echipajul, sau cu oamenii pe care i-am găsit acolo. Retrospectiva scoate la iveală lecţiile, achiziţiile, experienţele nepreţuite. Arta, ca orice activitate destinată tinerilor, te face să fii mai atent la tine însuţi şi la ei, protagoniştii momentului, pentru care modelele umane şi experienţele de calitate sunt cruciale.
Cei şase membri ai trupei au dat dovadă atât de talent şi de sensibilitate artistică, cât şi de foarte multă supleţe morală, de bun-simţ şi de respect. I-am însoţit atât la teatru, cât şi în micile excursii pe care le-am putut face în această minunată zonă a Italiei meridionale. Privirile lor curioase absorbeau noutăţile cu aviditate. Între ei exista o înţelegere naturală, fără negocieri, dar şi toată frumuseţea rebelă a vârstei, pe care n-au cum să o trădeze, oricât de buni actori ar fi. Despre ce a însemnat această experienţă şi-au exprimat gândurile şi două dintre participante.
Callista Birta: „Anul acesta am avut ocazia să vizitez pentru prima dată Italia, alături de trupa de teatru Dramatis Personae, a doua mea familie. Într-o după-masă însorită, am simţit brusc un sac de emoţii puternice care mă copleşeau într-un mod pozitiv. Era timpul să urc pe scenă şi să îmi las gura, corpul şi sufletul să vorbească. Am ales să compar teatrul cu iubirea, deoarece e locul unde pot să exprim tot ceea ce simt, să devin orice şi oricine, să zâmbesc când sufletul strigă după ajutor şi să plâng când sunt fericită. Mă bucur că am reuşit să transmit o parte din mine. Mă bucur prin prisma unui singur cuvânt – Teatrul”.
Anamaria Lazăr: „Momentele petrecute în Italia au însemnat pentru mine un prilej de a cunoaşte oameni şi locuri noi. Festivalul în sine ne-a oferit oportunitatea de a comunica şi de a ne împărtăşi iubirea de teatru cu alţi tineri din diferite ţări francofone. Am legat prietenii, râzând şi plângând împreună, de parcă ne-am fi cunoscut de o viaţă. Spectacolele de teatru, pline de energie, m-au lăsat cu gura căscată, iar aplauzele mele au fost de fiecare dată atât de puternice încât mă dureau palmele. Pe scenă am simţit energia emanată de publicul care, fiind în mare parte francez, era implicat în spectacolul nostru, aplaudând, râzând şi plângând împreună cu noi”.
Alături de echipajul nostru, s-a aflat şi un fost absovent al liceului, Mihai Pătraşcu, în opinia căruia „trupa, binecunoscută băimărenilor de peste un sfert de secol, chiar dacă actorii s-au schimbat foarte des, a încântat publicul din şapte ţări şi a dat încă o dovadă că pasiunea, dăruirea şi profesionalismul unui dascăl pot să modeleze suflete şi caractere. Este semnul că spontaneitatea şi talentul unor copii pot trece dincolo de graniţele ţării şi ale unui sistem de învăţămînt bazat tot mai mult pe cantitate şi mai puţin pe calitate. Oameni ca Nicolae Weisz devin, astfel, ultimele redute educaţionale pe care se mai clădeşte un sistem în derivă, însă care, dacă îi urmează, mai are şanse de a fi salvat”.
prof. Monica D. CÂNDEA

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.