„Euro 200” continuă şi în 2019

0
23

Programul “Euro 200” pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare se va derula şi în anul 2019. Beneficiarii acestui program sunt elevii şi studenţii învăţământului de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 250 de lei pe membru de familie. Pentru obţinerea ajutorului aferent achiziţionării unui calculator, beneficiarii întocmesc o cerere pe care o depun la unitatea/instituţia de învăţământ la care este înscris elevul ori studentul. La stabilirea venitului brut lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile realizate de membrii familiei în luna precedentă depunerii cererii, cu excepţia: alocaţiei de stat, alocaţiei familiei complementare şi a alocaţiei de susţinere pentru familia monoparentală, bugetului personal complementar acordat persoanelor cu handicap, burselor de studii şi burselor sociale, precum şi a tuturor drepturilor sociale care, potrivit legii, sunt exceptate de la stabilirea altor drepturi şi obligaţii. Cererile se depun până în data de 19 aprilie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.