Ioan Sigarteu şi linia înaltă şi senină a vieţii

1
95

Există un mod de-a întâmpina timpul, de a-l trăi fără a te lăsa patinat de ani? Există cumva un mod tainic şi discret de a-l învinge? Mă întreb, ştiind că persoane dragi mie, între care şi neuitaţii mei părinţi, au atins 9 decenii cu o blândă seninătate, cu un aer înţelept şi tonic. Şi îmi răspund mie însemi: Cu siguranţă, da.
Cum părinţii şi profesorii stau în viaţa noastră pe socluri cvasiidentice, am pentru profesorul Ioan Sigarteu, diriginte al meu din liceu, un sentiment de iubire şi respect, un sentiment filial, de perpetuu discipol. La venerabila vârstă de 90 de ani, profesorul Ioan Sigarteu nu trădează patina timpului, ci mai degrabă ceva din scânteierea discretă şi nobilă a metalelor rare, platina sau aurul de multe carate. Aurul vechi luceşte cumva stins şi blând – căci niciodată metalele preţioase nu strălucesc ţipător şi, deşi luminând calm, farmecă şi convinge cu fermitate de valoarea sa.
Profesorul Ioan Sigarteu îşi afirmă fără ostentaţie, discret şi se­nin, dar ferm în convingeri, modelul omenesc şi profesoral dintotdeauna, cu care orăşelul provincial s-a obişnuit de decenii. Domnia Sa îşi urmează tăcut şi îngăduitor drumul vieţii, în ciuda unor tristeţi care cicatrizează orice destin ‒ pierderea soţiei, distinsa profesoară şi cunoscută pictoriţă Natalia Sigarteu, depărtarea copiilor stabiliţi în America. În singurătatea unui alergător de cursă lungă, Profesorul urmează fidel acelaşi ritm cunoscut, după un program de viaţă, de muncă şi credinţă ce poate da oricui vigoare, rezistenţă şi optimism. Căci la orizontul fiecărei zile, se află ţintele spre care se îndreaptă, la care trebuie să ajungă. A crea sens ori a da sens fiecărei zile, iată unul din secrete, îmi spun. Dar nu e doar atât, şi ritmul e sursa pilduitoarei rezistenţe. Programul propriu, urmat după cel al soarelui ce urcă şi coboară din zenit e un parcurs ce nu doar osteneşte cu măsura necesară, ci şi delectează şi reconfortează.
Şi încă ceva rar şi special esenţa acestei vitalităţi şi frumuseţi a vârstei e un cult al lucrului bine făcut, un spirit al adevărului şi al binelui implantat în toate lucrurile vieţii, acolo unde trăieşti, în casa, în grădina ta, în instituţia ta, în comunitatea şi în oraşul tău, fie acesta recunoscut ori ba de ceilalţi, de unii doar cu multă întârziere…Aceasta nu e însă o problemă insolubilă, căci sănătatea fizică şi morală a eului ţine mereu de cel în cauză, nu de cum te percep ceilalţi, unii, vai, mai săraci în percepţie. Nimic trucat, prefăcut, nimic fals, nimic nedrept şi vicios în stilul profesorului, iar această linie înaltă de viaţă, precum o cale aeriană, din care se vede totul de sus, e şi ea o sursă a sănătăţii interioare, spirituale, ce susţine eul. Şi aici nimic nu e pervertit. Energia fiinţei e spiritualitatea pe care eul o capătă în lungul vieţii, e focul ei viu, interior, un diamant sedimentat lent în nouă decenii de viaţă. Toate acestea relevă stilul profesorului Ioan Sigarteu.
Puiu pentru prieteni şi apropiaţi, Sig pentru colegii care-l numeau cu simpatie şi preţuire, Domnul profesor Sigarteu pentru sutele de discipoli indică una şi aceeaşi persoană – pe magistrul distins şi discret, apreciat şi simpatizat de toată lumea din liceu, elevi şi profesori deopotrivă, de părinţii din comunitate, de cunoscuţii dintr-o arie întinsă cât România. În accepţie tradiţională, se cerea ca profesorul să fie o personalitate veritabilă, un model moral şi profesional pentru discipoli, pentru comunitate şi colegi. O astfel de fortificare îi conferea autenticitatea, autoritatea maximă, postura impecabilă, altitudinală, din care emitea mesajele sale (de la pupitru) şi putea pretinde răspuns pe măsură, fără ca niscai neaveniţi să tulbure această linie de for­mare/comunicare magistru-elevi. Aşa era tipul de şcoală şi astfel tipul de magister care au dat României valori incontestabile.
În profesorul Ioan Sigarteu aveai întotdeauna modelul impecabil, insul fortificat moral care nu şi-ar fi prejudiciat vreodată în niciun fel discipolii sau colegii. Erorile – nu îl mâniau, ci îl întristau, corectarea era dojana blândă, părintească, ce ţintea la sigur sufletul şi îndrepta fără tăgadă. Niciun aer de aroganţă şi infatuare, niciun gest de duritate sau vreun cuvânt de ofensă, nici când ceilalţi o meritau. Nici vorbă de autoritarismul sec şi neinspirat specific vremii. Exigenţa era de-o factură aparte pe care o formase şcoala românească de veche tradiţie, blândeţea şi, eventual, ironia. Cu siguranţă meritele unui astfel de model veneau din anii de formare în şcoli de calitate, şi din familia cu tatăl preot greco-catolic, confesiune pe care profesorul nostru şi-a declarat-o ferm şi a urmat-o fidel inclusiv în anii interdicţiei din regimul comunist. Nici că bănuiau elevii de unde venea stilul ales, de unde profilul aparte, eleganţa şi toleranţa. Pe lângă specialitatea – fizică, vocaţia şi înclinaţia de netăgăduit spre cultură, filosofie, etică, arte, dădeau profesorului aura sa distinctă şi distinsă în şirul unora ce rămâneau exclusiv prizonierii specialităţii. Profesorul a rămas un model şi azi ca şi atunci demult, în anii formării noastre în umbra şi lumina personalităţii sale.
La împlinirea a 90 de ani, pe lângă mulţumiri, îi aducem laudele şi preţuirea noastră Domnului profesor Ioan Sigarteu! Pentru consecvenţă şi perseverenţă, pentru valorile cărora le-a rămas fidel în toate deceniile, pentru simplitatea elegantă a modelului pe care continuă să ni-l ofere. Pentru amabilitatea, umorul, bu­nul-simţ şi discreţia cu care a ştiut să se afirme, să convingă şi să învingă. Pentru mo­dul demn în care a suportat uneori ignominiile unor mediocrităţi infatuate. Pentru tot ce a dăruit comunităţii calm, discret şi senin. Pentru perpetua Domniei Sale receptivitate la valori spirituale. Îi urăm mulţi ani senini! Sănătate şi bucurii nenumărate! Convinşi încă o dată că blândeţea şi bunătatea sunt formele adevăratei puteri atotbiruitoare.

prof. Terezia FILIP

1 COMENTARIU

  1. Un articol foarte frumos , despre un OM si UN PROFESOR DEOSEBIT cu o personalitate si o bunatate atit de calda si sincera.
    La multi ani dle PROFESOR Sigarteu si multe multumiri !
    Dna prof.Terezia Filip , multumiri Un articol minunat , despre un om minunat scris din suflet cu sensibilitate dar cu o profunda cunostere a dlui prof Sigarteu.Il citesc si recitesc cu incintare si emotie !

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.