Războiul Justiţiarilor

0
91

Era previzibil şi inevitabil. Ministrul Justiţiei a tras de timp, ca să dea drumul OUG nr. 7/2019, cu modificările aduse legilor Justiţiei. Până la urmă, Dragnea şi premierul Dăncilă i-au adus aminte că face parte dintr-un guvern politic, unde ordinele se execută, nu se discută.
După cum era de aşteptat, reacţiile din sistemul Judiciar nu au întârziat să apară. Din cerinţele celor puţini, care au protestat am înţeles că îşi doresc o Justiţie independentă. Dorinţa este întemeiată, ar fi utilă şi necesară, atât societăţii, cât şi întregului sistem. Ca să fie percepută sinceră şi credibilă era nevoie de o precizare. Magistraţii aveau obligaţia să spună cine le strică socotelile şi nu-i lasă în pace, încât în luarea deciziilor să poată gândi liberi. Cu opinia publică, oamenii legii nu sunt sinceri. Nu confirmă, nici infirmă că la vârful puterii s-ar afla politicieni amestecaţi în treburile interne ale Justiţiei. Nu este clară nici problema dosarelor penale, făcute la comandă politică. Procurorii şi judecătorii (mai puţin avocaţii) sunt personaje misterioase şi discrete. Care evită să iasă în spaţiul public şi să dea informaţii din hăţişurile unui sistem extrem de controversat. O fac numai când unii cu alţii intră în conflict şi au probleme de rezolvat, care-i vizează direct şi personal. Societatea aşteaptă ca adevărurile să fie rostite din gura lor, nu a telejustiţiei, făcută de analişti politici, foşti puşcăriaşi şi securişti, care se dau mari justiţiari. În războiul fratricid, combatanţii nu au identificat corect ţinta. Inamicul Justiţiei este Constituţia, nu Ministerul Public şi ministrul Toader.

Capitolul VI din Constituţie, cu referire la Autoritatea Judecătorească nu favorizează independenţa Justiţiei. Vina o poartă sistemul, care avea obligaţia să-şi negocieze statutul când s-a redactat şi ulterior s-a revizuit Constituţia. Procedurile de mişcare ale personalului implică prea multe structuri din sistem şi instituţii ale statului, inclusiv Preşedinţia. Context în care este greu de identificat cine este şeful şi are ultimul cuvânt de spus. Pe traseul profesional al fostei şefe la DNA s-au intersectat cel puţin doi miniştri ai Justiţiei, vreo doi sau trei premieri, respectiv preşedinţii Băsescu şi Iohannis. Nu mi se pare normal ca ministrul Justiţiei să propună numirea sau revocarea (în) şi din funcţie a unui magistrat, iar în final decizia să aparţină Preşedintelui. Am mai spus şi repet, când guvernul şi preşedintele, politic, au culori diferite, conflictele vor fi la ordinea zilei şi Justiţia automat devine victimă colaterală. Să ne amintim cât a stat pe gânduri (mai mult a stat) Iohannis până a dat curs demersului făcut de ministrul Toader pentru revocarea din funcţie a lui Köveşi. Într-o situaţie identică se află actualul procuror general al României, A. Lazăr. În timp ce Tudorel îl critică şi vrea să-l dea jos, Iohannis îl apreciază şi spune că îşi face treaba. În Justiţie, ca în alte sectoare bugetare, la baza promovării în funcţii de conducere trebuie să stea competenţele profesionale, validate de un concurs organizat conform unei legislaţii specifice sistemului. Pe Köveşi, Băsescu a promovat-o în funcţia de procuror general şi ulterior şefă la DNA, motivând că este tânără şi de perspectivă. Când a auzit că a bătut palma cu SRI-ul i-a părut rău, dar degeaba, regretele au fost tardive. Dacă este cazul, revizuirea întregii legislaţii juridice intră în competenţa procurorilor, judecătorilor şi eventual pot fi consultaţi avocaţii independenţi. Avocaţii afiliaţi partidelor politice ies din orice discuţie. Partea cea mai proastă constă în extinderea conflictului în interiorul sistemului Judiciar. În privinţa modificărilor aduse controversatelor legi, procurorii şi judecătorii nu au un punct de vedere unitar. Asociaţia procurorilor spune că OUG 7/2019 răspunde solicitărilor magistraţilor, iar Adunarea generală a judecătorilor are cu totul altă părere. Grave sunt situaţiile în care procurorii, pe judecători îi ameninţă cu dosare penale, se pare făcute la comandă politică. Deşi Justiţia, de ani buni, beneficiază de salarii exagerat de mari, lasă impresia că lucrurile continuă să meargă şi mai prost. Salariile majorate nu aduc reformarea sistemelor bugetare. Din îndreptările democraţiei autohtone, generaţiile viitoare mai au multe de învăţat. După cum s-a călit oţelul în romanul scriitorului Naghi Iştvan, într-un viitor greu de anticipat aşa se va căli democraţia.

Prof. Vasile ILUŢ

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.