PNL Maramureş a oferit lista cu primii 10 candidaţi la europarlamentare

0
188

Liberalii Cristian Niculescu Ţâgărlaş, purtător de cuvânt al PNL Maramureş, şi Călin Bota, preşedintele PNL Baia Mare, au expus ieri lista cu primii 10 candidaţi din cei 21 propuşi de Partidul Naţional Liberal pentru alegerile europarlamentare din 26 mai.
Primul pe listă este Rareş Bogdan, urmat de: Mircea Hava, Siegfried Mureşan, Vasile Blaga, Adina Vălean, Daniel Buda, Dan Motreanu, Gheorghe Falcă, Cristian Buşoi, Marian Jean Marinescu. „Apreciez faptul că PNL propune românilor, în acest moment, o listă de candidaţi care îmbină profesionalismul şi experienţa cu calitatea umană pe care o au cei care se află pe lista propusă electoratului din România. Este o listă în care am îmbinat politicul şi expertiza în diverse domenii astfel încât să avem acoperire în principalele domenii de dezvoltare pentru care Uniunea Europeană adoptă resurse financiare şi care permit, până la urmă, să abordăm cu încredere următoarele exerciţii bugetare europene astfel încât, la nivelul României, aceste efecte să se vadă în mod pozitiv”, a declarat Călin Bota. Liberalul Cristian Niculescu Ţâgărlaş a oferit şi o replică cu privire la disputa politică apărută între Consiliul Judeţean Maramureş şi Consiliul Local Baia Mare pe tema schimbării denumirii Casei Tineretului în Centrul Cultural Maramureş. „De ce să schimbăm denumirea unui imobil care are un anumit istoric în Baia Mare? Care ar fi justificarea? (…) Astfel de situaţii sunt, din punctul meu de vedere, abuzive”, a punctat Cristian Niculescu Ţâgărlaş.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.