Dr. Vasile Lucaciu – deputat de Sighet, în primul parlament al României Mari

0
75

Despre „Leul de la Şişeşti” s-a scris un raft de cărţi. A ajuns aproape o legendă, pe când era încă în viaţă. Luptător neînduplecat pentru drepturile şi libertăţile neamului său, de la catedra profesorală sau de la amvon, în articolele politice, publicate în presa românească a vremii sau în celebrele discursuri din parlamentul ungar, în pledoariile din boxa acuzaţilor, unde era mereu dus,… în tot ce a întreprins de-a lungul întregii sale vieţi, dr. Vasile Lucaciu s-a dăruit total nobilei cauze de apărător al limbii („Tezaurul cel mai preţios al poporului român este limba maternă, păstrată din moşi-strămoşi, ca un blazon al latinităţii în marea limbilor slave din această parte a Europei”, spunea el), al credinţei catolice de rit oriental (pentru care a ridicat la Şişeşti o biserică închinată unirii tuturor românilor -„Pro Sancta Unione Omnium Romanorum”), al drepturilor cetăţeneşti interzise românilor ardeleni… Şi recunoştinţa aces­tora n-a întârziat să apară: Şirurile de căruţe cu sutele de ţărani, care-l însoţeau până la trenul ce-l ducea în închisorile Seghedinului şi cântecul acela…cântecul aflat pe buzele tuturor: „Plânge mierla pân păduri/Rob îi Lucaci la unguri/Pântru sfânta libertate/De care noi n-avem parte…” răscolea sufletele şi conştiinţele românilor până peste Carpaţi, dar făcea să sporească şi adversităţile şi măsurile represive ale administraţiei vremii.
În Anul Centenar 2018, Maramureşul l-a cinstit cu o seamă de manifestări, dar mai cu seamă cu două cărţi, două restituiri de mare preţ: Prima, apărută sub îngrijirea lui Teodor Ardelean şi a lui Nicoară Mihali, ne pune la dispoziţie, pentru prima dată în această formă atât de accesibilă!, celebrul discurs, rostit de Vasile Lucaciu, deputat de Beiuş în Parlamentul de la Budapesta (1907-1910), iar cea de a doua, „Instituţiuni filosofice”, în trei volume (836 pagini), realizată de Consiliul judeţean şi Ansamblul „Transilvania”, cuprinde scrierile filosofice din perioada de profesorat la Liceul catolic din Satu Mare, o realizare inspirată şi demnă de toată lauda. Remarcăm însă, cu bucurie, şi cartea „Dr. Vasile Lucaciu (1852-1922)”, scrisă de harnicul şi prestigiosul istoric bihorean, Blaga Mihoc, fost muzeograf la Baia Mare (de numele căruia se leagă începuturile a ceea ce astăzi este Complexul muzeal de la Şişeşti, închinat lui Vasile Lucaciu) şi rămas legat sufleteşte de dramaticul destin al „Leului de la Şişeşti”, ale cărui viaţă şi operă n-a obosit să le cerceteze, cu dragoste şi cu pasiune. Cartea sa este, după părerea noastră, peste tot ce s-a scris, până acum, despre Vasile Lucaciu.
Cu toate acestea, în ceea ce priveşte relaţia lui Vasile Lucaciu cu Maramureşul, mai cu seamă din perioada şişeşteană, aceasta a fost una insuficient cercetată şi, deci, forte puţin popularizată, motiv pentru care dorim să atragem atenţia asupra câtorva informaţii descoperite recent şi considerate de noi demne de a fi cunoscute.
La 27 august 1891, când a avut loc sfinţirea Bisericii din Şişeşti (unde se spune că au fost prezenţi peste 15 mii de participanţi), în fruntea numeroasei delegaţii de maramureşeni s-a aflat preotul-cărturar şi vicar general, Tit Bud, care a participat la oficierea liturghiei şi a rostit şi un cuvânt despre semnificaţia evenimentului respectiv. Cu siguranţă că relaţia dintre cei doi prelaţi avea să se consolideze în anii care au urmat, întâlnirile lor având în vedere lupta comună în vederea pregătirii marii manifestări de protest de la Alba Iulia, din mai 1912, împotriva anexării forţate la Episcopia de la Hajdu-Dorog.
La începutul secolului XX, în chiar primii ani ai acestuia, când, din pricina relaţiei tot mai tensionate cu episcopul Szabo, de la Gherla, Lucaciu acceptă să părăsească parohia Şişeşti, opţiunea sa a fost parohia de la Ieud şi unul dintre cei mai zeloşi susţinători ai săi era învăţătorul Petru Bilţiu-Dăncuş, prezent la toate pelerinajele de la Şişeşti, şi pe care Lucaciu îl vizita acasă, ori de câte ori i se ivea ocazia. Dar, favorabil acestei mutări era şi episcopul de la Lugoj, Victor Mihalyi de Apşa, cu care Lucaciu se cunoştea foarte bine, cum de altfel, se cunoştea şi cu fratele acestuia, dr. Ioan Mihalyi de Apşa, cu care împărtăşea aceleaşi idei şi principii de luptă politică.
În iulie 1911, aflându-se la Londra, la „Congresul Raselor” (naţiunilor), într-o scrisoare trimisă ziarului „Românul”, din Arad, Lucaciu spunea: „Am un moment mai liber şi după cinci zile de muncă grea iau în mână condeiul să scriu. Dar cui să scriu? Scumpilor mei din familie, lui Badea George (Pop de Băseşti n.n.), sau fratelui dr. Ioan Mihalyi…” În bogata corespondenţă a lui Ioan Mihalyi de Apşa – atât de puţin cercetată! – se află, în mod sigur, multe dovezi elocvente ale prieteniei dintre cei doi şi, mai devreme sau mai târziu, sperăm că acestea vor fi scoase la lumină.
În toamna anului 1919, când s-a întors în ţară din misiunea pe care o avusese în SUA şi Italia în sprijinul unirii, la sosirea în Satu Mare, Vasile Lucaciu a fost primit cu entuziasm de mii de români, adunaţi în piaţa centrală a oraşului. Sufletul organizării a fost admiratorul său, Ilie Lazăr (pentru scurtă vreme, secretar al Prefecturii de acolo) şi care, acompaniat de muzica militară, i-a cântat celui „sosit acasă” celebra „Doina lui Lucaciu”, făcându-l pe acesta „să-l îmbrăţişeze cu ochii plini de lacrimi” (I. Lazăr, Amintiri, Bucureşti, 2000.)
Câteva zile mai târziu, Vasile Lucaciu s-a înscris pe lista de candidaţi pentru funcţia de deputat în Circumscripţia electorală Sighet. De ce aici, nu ştim. Preşedinte al acesteia era dr. Florent Mihalyi, preşedintele Baroului de avocaţi Maramureş, nepot de frate al lui Ioan Mihalyi. La data respectivă erau înscrişi în cursa electorală şi câţiva candidaţi localnici: dr. Iosif Popp, un politician binecunoscut în Maramureş, Constantin Pavel – funcţionar superior în administraţia locală, dar şi tânărul dr. Vasile Kindriş, nimeni altul decât fostul preşedinte al Consiliului Naţional Român, ales de maramureşeni, în Marea Adunare de la 22 noiembrie, 1918, să conducă destinele judeţului până în aprilie 1919, la sosirea primului prefect trimis de guvernul României Mari. Demn de remarcat rămâne însă faptul că, înaintea zilei de alegeri, toţi cei trei candidaţi locali şi-au retras candidaturile în favoarea lui Vasile Lucaciu şi asta, dacă e să ne gândim puţin, spune mult şi multe.
Deţinem această informaţie dintr-un document descoperit recent, un opis referitor la actele trimise Biroului Electoral Central şi din care rezultă atât „retragerea” celor trei candidaturi, cât şi declararea „alegerii ca deputat în Circumscripţia electorală Sighet a domnului Vasile Lucaciu” (conform Procesului-verbal din 2 nov. 1919).
Am ţinut să facem această din urmă precizare din două motive: În primul rând, deoarece toţi cei care au scris despre activitatea politică de după unire a lui Vasile Lucaciu nu menţionează că aceasta a început ca deputat de Sighet, iar în al doilea rând, pentru că informaţia aceasta este, realmente, una care ne face cinste. Şi ar trebui să ne dea de gândit. Mai ales acum!
Ioan ARDELEANU-PRUNCU

Nota redacţiei
Conform legislației de atunci, pentru a fi ales parlamentar, un candidat putea participa la alegeri în două circumscripții diferite. Vasile Lucaciu a candidat într-o cir­cum­scrip­ție electorală din ju­dețul Satu Mare şi într-o circumscripție electorală din județul Mara­mureș, fiind ales în ambele ju­dețe. La validarea alegerilor, a optat pentru a fi deputat în județul Satu Mare. (g.b.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.