În Sighet • Pensionarii, cei mai bun-platnici

0
94

Campioni la plata taxelor şi impozitelor locale în municipiul Sighetu Marmaţiei sunt pensionarii. Contribuabililor cu stare materială bună, în multe cazuri, primăria trebuie să trimită somaţii de plată pentru recuperarea datoriei către bugetul local. Pensionarii sunt atraşi printr-o bonificaţie de 10% dacă îşi achită impozitele până la finalul acestei luni, aşa că din prima zi de lucru a anului au început să vină la ghişeele primăriei pentru a-şi achita integral obligaţiile către bugetul local.
Horia Scubli, primarul municipiului, ne-a explicat: „Îi iubesc pe pensionari, sunt prompţi în a-şi plăti obligaţiile către stat. Am deschis primăria în data de 4 ianuarie şi am zis că începem să încasăm numai din data de 11, pentru că trebuie să facem deschiderea de an, protocoale cu trezoreria, finanţele.., însă pensionarii erau supăraţi, Domnule, dar luaţi-ne banii! Cei care au bani, în schimb, adică domnii din Sighet, lor le facem scrisori de somaţie să vină să-şi achite dările către stat! Şi eu mi-am plătit taxele şi un prieten mi-a spus că n-am procedat bine. Este o chestiune de conştiinţă, din punctul meu de vedere, să-ţi plăteşti taxele şi impozitele. După o maşină mică şi un apartament cu două camere, de exemplu, plăteşti puţin peste 100 de lei. Statul e un pic prea … social. Dacă am dubla taxele şi impozitele, am putea să mergem în cartiere să turnăm asfalt nou, să facem frumos. Omul e plătitor de taxe şi impozite, dar primăria plăteşte 200.000 de lei pe lună doar iluminatul public… Doar pentru iluminatul public se duc taxele ce se adună. E delicată această problemă. Dacă nu creşti taxele, nici nu poţi face mare lucru. Cam aşa se pune problema. Procentul de încasare pe anul trecut a fost de 92%, e foarte bine, nu ai cum să faci 100%. Cei care plătesc integral până la finele lunii martie, au reducere de 10%”.
„Am fost în 11 ianuarie la ghişeu să-mi plătesc obligaţiile la stat. N-a fost foarte mult, sub 100 de lei. Nu am pensie mare, dar impozitul e acceptabil. Cred că toată lumea ar trebui să fie responsabilă şi să-şi plătească obligaţiile în termen”, a declarat sigheteanca Ileana Pop.
„Mi-am plătit luna trecută taxele şi impozitele pe tot anul şi aşa am avut şi reducerea de 10%, ceea ce e bine. Mai ales că sunt pensionar”, a conchis Marcel C.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.