„Fanfara Stibina” din Tăuţii – Măgherăuş a împlinit 7 ani

0
24

Oraşul Tăuţii – Măgherăuş are o fanfară cu care se mândreşte, atât pe plan naţional, cât şi internaţional. Zilele trecute, aceasta a împlinit 7 ani de la înfiinţare, moment mar­cat printr-un frumos concert: „Înv. Dorina Pop a început să caute oameni dis­puși să-și pună timpul, energia și profesionalismul la bătaie pentru a organiza și instrui ceea ce va deveni Fanfara Stibina. Au fost mulți și buni toți cei care au muncit începând din 15 martie 2012 (și continuă să muncească și azi) pentru ca fanfara tăuțeană să devină cunoscută în județ, apoi în țară și chiar în câteva țări europene, în care a cântat. Trebuie să re­cu­noaș­tem că ne lăudăm acum cu câțiva membri ai fanfarei care sunt studenți la Conservator sau elevi ai colegiilor de arte din Baia Mare și din Bu­cu­rești.

Înv. Doina Pop, iniţiatoarea şi fondatoarea fanfarei
Înv. Doina Pop, iniţiatoarea şi fondatoarea fanfarei

Azi sunt 7 ani şi am sărbătorit aplaudând «Fanfara Stibina» într-un concert aniversar dedicat evocării per­so­na­li­tă­ților locale: Ion Soreanu-Șiugariu și Tótfalusi Kis Miklós”, a spus Florina Matei, preşedintele Asociaţiei „Comunicaţi cu Noi”.
„Fanfara Stibina a sărbătorit 7 ani de exis­tență printr-un concert des­fă­șu­rat în Casa Oră­șe­nească de Cultură Tăuții – Mă­ghe­răuș: La mulți ani, dragii noștri, să ne cântați și să ne încântați mulți ani și de-acum încolo!”, a urat şi Anton Ardelean, primarul din Tăuţii – Măgherăuş.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.