Lacune legislative • ITM vrea dosar profesional medical pentru angajaţii din Maramureş

0
65

Prea puţini medici de Medicina Muncii. Semnalul de alarmă vine din partea inspectorului-şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureş, Dragoş Năcuţă. Oficialul ITM spune că de cele mai multe ori, salariatul se limitează la o scurtă vizită la medicul de familie, neexistând o verificare constantă a stării de sănătate. În acest context, împreună cu sindicaliştii, inspectorii de muncă s-au gândit să facă demersuri pentru înfiinţarea unui dosar profesional medical al angajaţilor.
“Sunt puţini medici de Medicina Muncii. Deo­camdată, nu există o prioritate strategică în a sprijini acest sector al medicinei. Sunt puţini medici de Medicina Muncii la 110.000 de angajaţi înscrişi în Revisal, plus încă vreo 30.000 de salariaţi în alte zone administrative. Este o zonă căreia statul i-a acordat o importanţă mai mică. E nevoie de investiţii, cercetare şi chiar o cheltuială mai mare a statului pentru că e nevoie de mai mulţi medici. Mulţi salariaţi, în afară de medicul de familie, nu au parte de o verificare constantă a stării de sănătate”, a spus inspectorul-şef al ITM Maramureş, Dragoş Năcuţă.
Reprezentantul ITM consideră că ar trebui să existe informaţii despre starea de sănătate a lucrătorilor. În acest sens, se doreşte crearea unui dosar profesional medical al angajaţilor.
“Cândva aici au fost mari probleme legate de anumite societăţi din industria poluatoare. E o lacună de informaţie în sensul că nu există date despre starea de sănătate a lucrătorului. Avem un proiect pe care încercăm să îl prezentăm în Maramureş şi la nivel naţional. Vrem să creăm un dosar profesional de sănătate, ceea ce va creşte atenţia asupra stării de sănătate a angajatului”, a precizat inspectorul-şef al ITM Maramureş.
Anul trecut, în Maramureş, s-a constatat o scădere a cazurilor de îmbolnăviri profesionale faţă de 2017. Astfel, la nivelul judeţului, au fost raportate la ITM 25 de cazuri din care 20 de persoane cu afecţiuni musculo-scheletale, iar 5 prezentau boli ale aparatului respirator.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.