Număr ridicat de angajatori activi în Maramureş

0
26

Maramureşul se situează undeva la jumătatea topului judeţelor în privinţa numărului de angajatori. Potrivit raportului de activitate pe anul 2018, la nivelul judeţului figurau 18.530 de angajatori activi în timp ce ce judeţul Cluj avea aproape 32.000 de angajatori activi. Salariaţii activi erau, în Maramureş, în număr de aproximativ 110.000. De asemenea, numărul contractelor de muncă individuale era de 121.578 din care pe perioadă nedeterminată 115.372, iar pe durată determinată 6.206. Oficialii Inspectoratului Teritorial de Muncă au mai constatat că trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat a avut un impact pozitiv asupra disciplinei de pe piaţa muncii.
”Deşi mare parte din societate a fost suspicioasă, au fost temeri sociale masive, impactul social al acestui transfer a fost pozitiv. Aşa cum probabil s-a spus şi de la Administraţia Financiară, impactul social, economic al acestor măsuri a fost pozitiv, ducând până la urmă la o mai mare disciplină şi chiar la o colectare mai mare. Din punctul nostru de vedere, a însemnat o disciplină mai serioasă în sensul raporturilor de muncă şi al conştientizării raporturilor dintre angajat şi angajator”, a afirmat inspectorul-şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureş, Dragoş Năcuţă.
Responsabilii ITM au mai arătat că prin acţiunile instituţiei s-a dorit o mai bună aplicare de către angajator a prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă. De asemenea, s-a urmărit informarea şi conştientizarea angajatorilor cu privire la modificările legislative apărute în domeniul legislaţiei muncii.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.