O elevă din Baia Mare contestă rezultatele unei olimpiade

14
1332

Louisa Jasmine Chen, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Baia Mare, a transmis o sesizare Agenţiei Naţionale pentru Curriculum şi Evaluare, Ministerului Educaţiei Naţionale, precum şi Preşedintelui Klaus Iohannis. Eleva expune în reclamaţia ei nemulţumirile legate atât de modul de organizare a etapei judeţene a Olimpiadei de logică, argumentare şi comunicare, cât şi de felul în care a fost evaluată lucrarea sa, contestând astfel rezultatele.
Potrivit celor expuse, Louisa Jasmine Chen a participat la această olimpiadă în fiecare an, începând cu clasa a IX-a, fiind îndrumată de prof. Lavinia Nan. De fiecare dată, s-a clasa pe locul doi. „Nu am cutezat a spune ceva sau a contesta clasamentul pentru că eram conştientă de faptul că aveam unele posibile erori, nedeterminate însă de lacune în ceea ce priveşte materia sau modul în care aceasta mi-a fost predată. Anul acesta, sunt în clasa a XII-a şi am ales să mă concentrez pe examenul de bacalaureat, însă, doamna profesor de logică m-a abordat spunându-mi că, în acest an, lucrările se vor trimite în alt judeţ, astfel anul acesta poate fi anul nostru”, a subliniat eleva Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” Baia Mare. Într-o astfel de situaţie, Louisa Jasmine Chen a început, alături de profesoara sa, pregătirea pentru olimpiadă. În ziua derulării, elevei i-au fost înşelate însă aşteptările. „La un moment dat, s-a făcut şi repartizarea în sălile de clasă după trecerea unor probleme în genul unii elevi nu au fost trecuţi pe listă şi trimişi acasă sau unii au fost poftiţi în sală chiar dacă nu au fost trecuţi în tabel şi nici nu aveau masă în sala de clasă. Au venit subiectele, puţin mai complexe ca anii trecuţi, dar excelenţa nu ţine de asta la urma urmei, dacă materia îţi este bine încorporată şi informaţia frumos şi logic structurată nu ar trebui să existe probleme”, a expus în sesizarea ei Louisa Jasmine Chen. În ciuda celor întâmplate, eleva a ieşit încrezătoare de la olimpiadă. „Ora 20,30, am ajuns în momentul afişării rezultatelor: locul 3 cu 8,60. Nu era cu putinţă, în aceeaşi seară am făcut şi contestaţie. Între timp, am făcut rost de subiecte şi barem. Aveam o singură eroare în lucrare, un polisilogism, din nou, eroare din neatenţie şi grabă. Ştiu regulile polisilogismului cum îmi ştiu scrie numele. Irelevant de altfel. Greşeala a fost făcută. În urma primei corecturi, am aflat că domnii profesori care mi-au verificat lucrarea, neluându-mi o diagramă Euler corectă în considerare astfel că, în cadrul raporturilor de opoziţie, în baza relaţiei de contrarietate, diagrama permite posibilitatea reprezentării în două moduri, am pierdut 60 de sutimi. Nota mea reală era 9,20 fără nici un fel de dubiu, notă pe care am sperat să o obţin în urma contestaţiei. Nici măcar pe aproape (…) Ca să fie situaţia şi mai interesantă, am aflat că atât doamna profesor care a fost la corectat de la noi din liceu, cât şi cel de-al doilea profesor ales în funcţia comisiei de reevaluare nu au sesizat eroarea de la subiectul 4, cel cu polisilogismul, mi-au punctat diagrama, fapt ce trebuia să rezulte într-o lucrare de 100 de puncte, pe care sunt conştientă că nu o am, însă condiţia a fost următoarea: clasamentul rămâne la fel, astfel mi-au depunctat toate celelalte subiecte în aşa fel încât să corespundă cu nota iniţială. Asta este ceea ce am dedus eu în urma celor întâmplate”, a explicat eleva Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”. În sesizarea ei, Louisa Jasmine Chen mărturiseşte că şi-ar dori să participe la etapa naţională. „Aş vrea să mi se ofere şansa de a participa la etapa naţională a Olimpiadei de logică, argumentare şi comunicare astfel că aceasta este unica mea şansă, fiind ultimul an de studiu liceal, aşadar ultima ocazie de a participa la această olimpiadă. Sper că această nedreptate nu va fi trecută cu vederea şi astfel, să se demonstreze că România încurajează performanţa şi susţine drepturile elevilor români”, concluzionează eleva.

14 COMENTARII

  1. Eu astept cu sufletul la gura sa vad ce spune Johannis. Daca nici el nu mai e in masura sa citeasca si sa verifice o diagrama, atunci nu stiu cine e. De fapt, cu siguranta urmareste cu interes intregul curs al evenimentelor de la olimpiada de logica.

  2. Adică toţi cei care ne spunem părerea sub forma unor comentarii pe un articol publicat în ziar, suntem ţigani? Credeţi că sunteţi în măsură, domnule Dragos, să puneţi o asemenea etichetă unor persoane pe care personal nu cred că le cunoaşteti?

  3. In primul rand eu chiar nu inteleg de ce atat scandal si injurii pe o postare de genul acesta. Este vorba despre o olimpiada scolara, unde putem intalni profesori, elevi silitori (sau cel putin asa s-ar zice). In toate comentariile acestea eu nu vad decat tigani care arunca cu venin unii in altii, in niciun caz oameni civilizati, care stiu sa dea argumente logice si solide si sa isi sustina un punct de vedere. Din cate am inteles, eleva considera ca i s-a facut o nedreptate, si incearca sa lupte impotriva acestei nedreptati. Lucrurile par putin putrede la mijloc, iar in urma scandalului pe care l-a avut aceeasi doamna inspector care s-a ocupat de olimpiada, chiar cu putin timp in urma, mi se pare foarte firesc ca eleva sa fie suspicioasa in ceea ce priveste corectitudinea rezultatelor. In afara de eleva Jasmine si persoana care isi spune „Ratiune si simtire”, nu cred ca ceilalti stiti mai mult decat materia pentru bac de logica, iar logica cuprinde cu mult mai mult decat 3 propozitii si 4 cercuri. In acest caz, eu spun sa nu mai faca toata lumea pe expertul pe internet doar pentru ca a citit 2 articole wikipedia. In ceea ce priveste situatia, din nou acelasi lucru: tot ce stim este din acest articol de ziar. Nimeni nu este in stare sa spuna mai mult decat scrie acolo. Nimeni nu poate stii sigur daca eleva a venit cu initiativa sau nu, asa ca haideti sa nu mai atacam cu chestia asta. Ne-am invatat sa pornim la lupta pe internet cu „tara asta e de cacao”, „nimic nu merge bine in tara asta”, „toti sunteti prosti”. Haideti sa acceptam ca inca mai exista elevi care lupta cand li se face o nedreptate, ca nu putem sta cu mainile in buzunar si sa ne uitam la toate sansele de a schimba ceva cum trec pe langa noi. Cat despre asa numita Ioana – draga mea, doar pentru ca nu iti place un profesor nu inseamna ca el nu e bun in ceea ce face. Acolo era vorba despre altceva, nu despre cum va spunea voua sa faceti meditatii cu ea. Imi pare rau sa te anunt, dar nu este si nici nu o sa fie ultimul profesor care face asta. Gandeste putin inainte sa scrii, o sa ajute.
    Acum, despre Ratiune si simtire. Din toate detaliile pe care le-ai dat despre lucrarea domnisoarei, nu pot decat sa ma gandesc ca ai avut acces la ea. Asta ma face sa ma gandesc ca s-ar putea sa fi facut parte din comisia de evaluare sau reevaluare. Asta inseamna ca sunteti profesor/profesoara (cu zeci de ani de experienta si examene). Asa… deci: acest gest facut de dumneavoastra nu arata ca ati avea atatia ani de experienta si ca ati absolvit o facultate. Sincer nu mi se pare deloc demn de un profesor sa intre sa denigreze si sa barfeasca colegii pe internet sub un alt nume. Da, da, ne-am prins, „Ratiune si simtire”, haha ce amuzant, nu mai pot de ras. Eleva a avut demnitatea sa isi scrie numele, nu s-a ascuns in spatele unui pseudonim. Venim in fata doar atunci cand nimeni nu ne poate face rau. Spunem lucruri despre oameni dar nu ni le asumam. Este asta intr-adevar comportament de profesor?
    Din cate am citit eleva a sustinut ca lucrarea nu este de 10. Tot ce a spus ea a fost ca sistemul de corectare este defect. I s-a dat o nota cand merita alta. Nu vreau sa ma bag in chestii de genul „invatamantul ne face pe toti la fel” pentru ca astea sunt niste prostii conspirationale comuniste. In ce vreau sa ma bag este faptul ca se accepta, si nu doar aici, o singura metoda de rezolvare a subiectele, in pofida faptului ca rezultatul este identic. Este asta oare datorita comoditatii profesorilor? De ce inca mai avem probleme de genul asta? De ce nu stim sa incurajam diversitatea, originalitatea, creativitatea?
    Eleva stia ca nota ei reala nu este 8,60 ci 9,20. Asta, din cauza neluarii in calcul a diagramei, care era corecta. Deci da, lucrarea avea mai multe greseli decat un „biet polisilogism”, greseli care insumau 80 de sutimi. Daca lucrarea avea si mai multe greseli decat acelea, inseamna ca nota era si mai mica decat prima oara, dar ma indoiesc, si astfel ajungem la aceeasi concluzie: sistemul de corectare si/sau profesorii nu erau in regula. Trebuie sa se faca ceva privinta asta, si asta e clar, cu sau fara olimpiada de logica.
    Citind comentariile vad oameni daca se iau de persoana in loc de munca sa. Nu cred ca doamna Nan ar fi ajuns pana unde a ajuns daca era asa cum spuneti voi. Apoi, persoana supranumita Ratiune si simtire, va rog sa aveti putina demnitate, daca tot faceti parte dintr-o comisie de evaluare a unei olimpiade, si sa nu va mai spuneti ofurile strainilor pe internet, in comentarii, sub un alt nume, si sa va asumati ce spuneti si cui ii spuneti.
    Daca noi atacam pe toata lumea care lupta pentru ceva in care crede, pentru ceva ce considera o nedreptate, nu o sa reusim sa schimbam nimic. Daca intr-adevar comisia e curata si nevinovata si nedreptatea nu exista, de ce ne mai chinuim sa desfiintam oameni pe internet? De ce facem gura? In articol si scrisoare exista doar doua nume: al elevei si al profesoarei. Si daca se va incepe o ancheta, de ce sa se teama? Daca totul este o inchipuire, atunci se va termina repede si toata lumea isi va relua viata obisnuita. Asa ca de ce nu stau cei din comisie la locul lor si asteapta sa treaca tot? Doar sunt nevinovati, nu?

  4. Măi copii, ia citiți voi cu logică, argumentare si comunicare depeșa încălzită și încâlcită a copilei ăsteia și să vedem dacă o așa expunere poate avea în spate o logică de 10,00. Sunt convins că eleva a muncit și merită felicitată dar mă tem că a intrat în hora asta mediatică împinsă de alții. Adică de rivalități și frustrări marca „profesori fără rezultate”. Domnul Eminescu ar trebui sa-i ia un pic la întrebări pe profii ăștia cu tărtăcuțe hidrocefale pline de idei filosofice crețe care se rulează ca atare în mintea pruncilor. Pace tuturor!

  5. Dacă te-a îndrumat doamna Nan trebuia să iasă om din tine, o femeie stilata cu principii si valori, cu multe cunoștințe și informatii. Păcat ca a avut parte de una ca tine, dar buruienile întotdeauna vor încerca să sufoce florile.

  6. Intr-o prima faza, as vrea sa mentionez ca atat scrisoarea deschisa , cat si sesizarea facuta public au fost exclusiv din proprie initiativa, o alegere personala pe care mi-o asum pana la capat, in procent de 100%. In ceea ce priveste denigrarea, sunt de parere ca vine din partea dumneavoastra sub forma acestei opinii, nefondate din punctul meu de vedere, iar mai mult decat atat, formularea acesteia nu pare una adecvata unui profesor presupus „absolvent de facultate, cu zeci de ani de experienta si examene la activ”. Un alt aspect mentionat in comentariul dumneavoastra pe care as dori sa il comentez, pentru ca, nu e asa, fiecare are dreptul la libera exprimare, este legat de lucrarea mea. Eroarea era intr-adevar doar acel „biet polisilogism”. Trecand peste aceste aspecte eronate, in viziunea mea cel putin, lucrul ce ma intriga in cea mai mare masura este pozitia pe care dumneavoastra ati luat-o fata de corectitudinea diagramei pe care eu am reprezentat-o in lucrarea mea. Avand in vedere multitudinea informatiilor pe care le detineti referitor la continutul lucrarii mele, este mai mult decat evident ca ati avut cel putin foaia in fata. Refuzul de a recunoaste un raport de contrarietate valid si corect din punct de vedere logic nu poate decat sa imi intareasca punctul de vedere in ceea ce priveste modul in care mi s-a acordat punctajul. Nu consider ca este nevoie de mari cunostinte de logica pentru a fi constient de posibilitatea reprezentarii acestei diagrame Euler in doua moduri diferite, astfel ca aceasta exceptie se poate gasi ilustrata in orice manual sau material de Logica, argumentare si comunicare. Singurul lucru corect, pe tot parcursul comentariului dumneavoastra este faptul ca am descoperit logica acum patru ani. Nu sunt de parere ca exprimarea nemultumirilor mele de orice maniera si sub orice forma, fapt ce implica si presa, deoarece am totusi drepturi ca elev si doresc sa le folosesc in favoarea mea, echivaleaza cu ce ati spus dumneavoastra, respectiv ca ma consider „cel putin Aristotel”. Dispunerea obiectiei dumneavoastra se putea realiza si fara implicarea injuriilor. Doamna profesor nu doar ca nu este pedagog mediocru, dar este unul dintre cei mai competenti, capabili si dedicati profesori pe care i-am intalnit, si nu numai. Acest lucru nu poate fi contestat de absolut nimeni, si astfel aceasta reputatie nu poate fi stirbita de comentarii acide cum este cel ce va apartine.

  7. Eu ca simplu cititor nu am nteles nimic din articol, care-i de fapt reclamatia trimisa domnului iohanis, de unde sa stie dumnealui sau noi cititorii daca diagrama aia era corecta cum spune fata si deci toti profii din mm is prosti , ca asa rezulta, ca de 4 ani ei nu si dau seama ca eleva asta e de nationala, si de fapt cei calificati, de la Sincai, Lucaciu etc is sub nivelu ei sau daca fata bate campii.
    Nu vad nicio dovada, nimic concret, ce jurnalism e asta?
    Rezumat:”o fata zice ca ea e cea mai buna din judet ca stie ea si ca asa i-a zis profa ei”. Asa, si? Si eu pot sa zic ca nu mi sA acordat titlul de Mister Univers, pe nedrept, ca stiu eu ca-s cel mai frumos si mi a zis si mama.

  8. Serios? Listele cu rezultatele la bac sunt publice pe http://www.edu.ro, ia vezi, fa o statistica, vezi procentual cati elevi de 10 au fost pregatiti de ea. Cum poti sa faci o asemenea afirmatie? In liceu exista dnul Tiplea, dna Szebeni, dna Buda- toti au avut rezultate la bacalaureat, inclusi note de 10, ai vorbit si tu sa nu taci…”din cate stij tu”. Pai nu stii bine deloc.
    Ti-a promis ca-ti da si tie un 10 daca scrii aberatia asta?

    • Ce noroc ca sunt publice listele cu note si pot fi oricand întrebati elevii de 10 cine i-a pregatit. Eu sunt una dintre elevele de 10 din promotia trecuta iar notele acestea sunt obtinute cu ajutorul doamnei profesoare Nan. Nu stiu care e subiectul discutiei dar eu pot afirma ca am întâlnit un om model si-i multumesc pentru tot ce a facut pentru mine și colegii mei.

  9. Din păcate am fost și eu „indrumata” de această profesoară. La momentul respectiv eram prea tânără sa-mi dau seama de caracterul unui om. Abia mai târziu dintr-o anumită conjunctură am aflat de caracterul acestei profesoare- dna Nan. La clasă își bârfea colegii, iar noi necopti încă îi credeam toate aberațiile. Venea la noi să ne spună să facem meditații cu ea, că ne ajută (pe bani bineînțeles), că ceilalți profesori nu știu foarte bine etc… nu-și au rost aici toate detaliile.
    În acest caz, nu aș spune elevă indrumata, ci manipulată de o profesoară. Totul este o conspirație ca ea să nu ajungă la olimpiadă. E cam naivă, să nu zic prostuta această elevă. S-a lăsat folosită de interesele altcuiva, interese care sunt departe de profesia de profesor. Cine isi dorește mai mult să ajungă la olimpiadă, eleva sau profesoara?
    Din păcate trăim vremuri în care non-valorile nu își recunosc locul și cred că prin presiuni, prin „urlaturi” o sa-si facă loc în față. Din nefericire câteodată și reusesc.
    Reclamația „ei”- oare s-a mai chinuit eleva s-o transcrie sau doar a semnat-o? Din câte știu ceea ce reclamă eleva este nefondat, chiar a greșit. Ceea ce este cel mai grav în această poveste este faptul că nu conștientizează că a greșit; profesoara nu a înțeles că e greșit. Cum o astfel de profesoară poate să predea o materie pe care nici ea nu o stăpânește? Poate ar trebui să returneze banii luati pentru „îndrumarea ” din acești ani sau nu, pentru că, câteodată prostia chiar se plătește.
    Aștept cu nerăbdare și articolul cu finalul acestei povești.

    • Ca o prima mentiune la acest comentariu as vrea din nou sa clarific faptul ca eu singura si nesilita de nimeni am formulat acea scrisoare deschisa si totodata a fost alegerea mea proprie si personala de a face publica aceasta situatie. Eu una sunt de parere ca intregul continut este eronat insa am sa le iau treptat si pe fiecare in parte deoarece daca tot este vorba de logica, e nevoie si de argumente. Primul lucru: din experienta personala, sunt sigura si pot pune orice la bataie, ca doamna profesor Nan nu isi barfeste colegii la ore sau in general si cred ca oricine imi poate da dreptate. Acest obicei de a „barfi” profesorii vine in proportie de 99% din initiativa elevilor. Spun si imi asum acest lucru, deoarece sunt si eu elev, si sunt constienta de cum stau lucrurile. In viata in general, nu putem agrea toate persoanele cu care intram in contact, si aceasta este o regula care se aplica si in cadrul relatiei elev-profesor. Un alt lucru care ma revolta este „aberatia”, ca sa folosesc termenii utilizati de dumneavoastra, care enunta faptul ca doamna profesor Nan abordeaza elevii si ii cheama la ore in particular. Acest lucru nu doar ca este inventat, dar este o actiune care nici nu exista in obiceiurile, sau macar gandurile profesoarei. Ca urmare a rezultatelor impecabile pe care elevii le obtin sub indrumarea doamnei profesor, mi se pare un lucru mai mult decat firesc ca acestia sa apeleze la ea. In ceea ce priveste componenta financiara, in opinia mea aceste meditatii, sau ore in particular, este de la sine inteles ca vin contra cost, astfel ca acestea se desfasoara in timpul liber al dansei. Mentionez ca tot ce a insemnat ore de pregatire pentru olimpiada, pe parcursul a tuturor celor patru ani, doamna profesor nici macar nu mi-a permis sa ma gandesc la o rasplata de orice fel. De asemenea, nu sta in firea doamnei profesor Nan sa conteste cunostintele colegilor ei sau ale oricarei alte persoane. Pot spune despre mine multe atribute, atat negative, cat si pozitive, dar sub nicio forma proprietati precum „naiva” sau „prostuta”. Ma consider o persoana cat se poate de independenta, fapt ce incumba si luarea si asumarea unor gesturi, actiuni sau afirmatii. Scopul de a ajunge la nationala a fost strict interesul meu, ramanand in castigul profesoarei doar satisfactia din urma muncii comune si a succeselor mele. Intentia MEA de a face publica nemultumirea in urma rezultatelor la olimpiada, nu mi se pare ca se incadreaza in campul lexical al „non-valorilor” si sub nici o forma nu se poate lua drept manifestare prin „urlaturi”. Pe langa asigurarea pe care as dori sa v-o ofer in legatura cu faptul ca nu am transcris respectiva scrisoare, doresc sa afirm ca eu am intocmit-o. Daca considerati ca limbajul este unul prea elevat pentru o eleva de liceu, doresc sa clarific faptul ca acesta este numai si numai un limbaj uzual, deoarece in redactarea unei scrisori deschise, adresate si ministerului, printre altele, nu este adecvat un limbaj colocvial. Din ipostaza unei foste eleve, nu cred ca sunteti in masura de a decide daca doamna profesor stapaneste sau nu materia si domeniul de activitate. Afirmatiile dumneavoastra contravin cu desavarsire palmaresului doamnei profesor si cu rezultatele exceptionale ale elevilor care au trecut prin mana ei. Singura prostie care ar trebui achitata este neinspirata alegere de a face aceste afirmatii nefondate, mincinoase si emise in necunostinta de cauza la adresa doamnei profesor Nan Lavinia. Singurul lucru pe care il avem in comun, pe langa faptul ca aceasta profesoara ne-a fost tutore amandurora, asa cum pretindeti, desi ma indoiesc ca vorbim despre aceeasi persoana, este ca asteptam finalul acestei povesti.

  10. Sunt triste frustrarile in adolescenta, si mai triste cand ti le transmiti la 40+ ani prin intermediul elevilor, dar acea lucrare avea mult mai multe erori decat un biet polisilogism iar diagrama aceea nu era corecta indiferent cum ai lua-o, nu avea de ce sa fie punctata nici macar cu 10 sutimi dar lucrurile acestea pot fi intelese doar de absolventii de facultati, cu zeci de ani de experienta si examene la activ, nu de o eleva care a descoperit logica acum 4 ani si se crede cel putin Aristotel, sub indrumarea unui profesor mediocru care din invidie isi denigreaza absolut toti colegii, inclusiv fostii profesori, de ani de zile.

    • D/na profesor Nan mediocru? Din cate stiu eu toate notele de 10 de la bac, de ani buni, le-au luat elevii pregatiti de acest profesor. Dar invidia si frustrarile apartin tocmai celui care a comentat

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.