Marşul pentru viaţă 2019

0
39

Dedicat vieţii încă din prima secundă de existenţă a embrionului, „Marşul pentru viaţă 2019”, aflat la a IV-a ediţe, va avea loc mâine, sâmbătă, 23 martie 2019, în Baia Mare, cu începere de la ora 14,00, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, punctul de pornire fiind „Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, locul în care se fac cele mai multe avorturi din judeţul nostru, iar punctul de sosire fiind la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”, bdul Unirii nr. 17. Traseul de urmat este Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” – bdul Republicii – bdul Bucureşti – bdul Unirii până la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”.
La marş sunt invitaţi să participe toţi cei care susţin viaţa încă înainte de naştere, din prima clipă a existenţei ei, şi sunt total împotriva avorturilor, precum şi cei care susţin viaţa pe tot parcursul ei până la moartea firească, neasistată.
Organizatorii marşului sunt Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, prin sectoarele social-filantropic şi misionar, teologic-educaţional, Biroul pentru catehizarea tineretului, Protopopiatul Baia Mare şi Asociaţia „Maramureş pentru viaţă şi familie” împreună cu Asociaţia Tinerilor Creştin Ortodocşi de pe lângă Catedrala Episcopală Maramureşeană (ATOCEM), Asociaţia Tinerilor Ortodocşi din Protopopiatul Baia Mare (ATOPBM) şi Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi din România, Filiala Baia Mare (ASCORBM).
Veniţi la Marş toţi cei cărora vă pasă de viaţă!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.