Alexandra Nadane: “E important să dăm fiecărui copil şansa să se nască şi să ajutăm femeile aflate în criza de sarcină”

0
24

Alexandra Nadane este neobosită în lupta pentru Viaţă. A început devreme să-şi urmeze misiunea. Încă de când era în timpul liceului i s-a oferit şansa să dea o mână de ajutor unei tinere care era în impas. Mai exact, era o persoană care dorea să păstreze copilul din pântece, dar fusese părăsită de partenerul ei, iar părinţii făceau presiune asupra ei pentru a renunţa la viaţa pe care o purta. Alexandra Nadane i-a fost alături, iar acum acea tânără este fericită şi împlinită ca mamă. Alexandra a înţeles atunci că sunt şi alte femei care trec prin astfel de situaţii şi a decis să facă ceva pentru ele, să nu rămână indiferentă. Aşa a ajuns să fie preşedinte al Asociaţiei “Studenţi pentru Viaţă”, iar în prezent, este director executiv la Centrul de consiliere și sprijin „Sfânta Alexandra Împărăteasa”. Recent, Alexandra Nadane a venit în faţa elevilor de la Colegiul Naţional “Gheorghe Şincai” pentru a le creiona câteva elemente ce ţin de Educaţia pentru Viaţă. Crede că, de la 14 ani, adolescenţii ar trebui să fie informaţi, să se vină în sprijinul lor cu răspunsuri la întrebările sau frământările pe care le au despre viaţă. Le sfătuieşte pe viitoarele mame să nu renunţe atât de uşor la copilul lor nenăscut, oricâte presiuni s-ar face asupra lor, pentru că fiecare micuţ “e unic din prima secundă”. Cele care au nevoie de sprijin o pot contacta pe Alexandra Nadane pe pagina de socializare sau pot apela la Centrul de consiliere și sprijin „Sfânta Alexandra Împărăteasa”.

Tinerii, să fie conştienţi de alegerile pe care le fac în viaţă

R: Cum a fost întâlnirea cu elevii de la Colegiul Naţional “Gheorghe Şincai”?
A.N.: Eu m-am bucurat foarte mult de această întâlnire. Au fost mulţi elevi, au fost şi profesorii lor, am încercat să fie o întâlnire inspiraţională în care să îi motivez, să îi încurajez să facă lucruri bune, să îi sprijine pe cei din jurul lor, să facă voluntariat şi mai ales să le spun câteva informaţii Pro Viaţă, despre cum apare Viaţa, despre faptul că inima unui copil începe să bată la 16 zile, la 6 săptămâni începe să se dezvolte creierul. Practic, viaţa unui copil nu apare în momentul naşterii, ci ea există dinainte şi copilul doar se dezvoltă. Ei trebuie să ştie aceste lucruri pentru că sunt informaţii ştiinţifice şi, din păcate, nu sunt cunoscute de mulţi oameni. Apoi am vrut să îi fac să fie conştienţi de alegerile în faţa cărora vor fi puşi şi de căile pe care pot merge atunci când sunt într-o situaţie de criză, să îi informez despre realitatea crizei de sarcină şi ce pot face dacă ajung într-o astfel de situaţie, unde pot găsi ajutor.
R: Cât de necesare sunt astfel de întâlniri în licee?
A.N.: Sunt vitale. Educaţia pentru Viaţă înseamnă pregătirea tinerilor pentru tot ce înseamnă Viaţă, relaţii sănătoase, alegeri, informare despre posibilităţile pe care le au, despre sarcină, despre toate realităţile cu care ei se confruntă. Şi sunt foarte necesare pentru că ei au întrebări, au curiozităţi, caută răspunsuri şi e important să nu le găsească doar pe internet, ci să şi vină oameni care să discute cu ei aceste lucruri.
R: Practic, e important ca Educaţia pentru Viaţă să înceapă de la vârste mai fragede?
A.N.: Da, eu recomand să înceapă de la 14 ani, pentru că sunt foarte mulţi tineri care îşi încep viaţa intimă foarte devreme şi nu îşi pun aceste întrebări, nu se gândesc ce se întâmplă dacă prietena sau eu, ca tânără, rămân însărcinată. Ce se întâmplă dacă familia nu mă sprijină? Ce se întâmplă cu şcoala, cu educaţia? Trebuie puse nişte întrebări şi gândite nişte lucruri şi înţelese care sunt consecinţele acestor alegeri. E foarte uşor ca în anumite situaţii, părinţii, familia, să împingă o tânără să facă avort: gata, fă avort, ai rezolvat problema. Dar în ultimii ani, apar din ce în ce mai multe informaţii despre faptul că întreruperile de sarcini au consecinţe pe termen lung asupra vieţii şi asupra dezvoltării emoţionale a femeii. Sunt multe femei pe care le-am cunoscut care după 10-15-20 de ani au această traumă a întreruperii de sarcină, nu se vindecă, unele duc această traumă până pe patul de moarte. Este important să nu se mai ajungă acolo, în aceste situaţii în care femeile ajung să facă întreruperi de sarcini pentru că nu au susţinere. Şi o încurajare pentru tineri este că ei pot face ceva în momentul în care întâlnesc o tânără în situaţie de criză. Important este să o sprijine, să o încurajeze, să vadă cu ce pot să o ajute, să îi fie alături pentru că această indiferenţă uneori duce către situaţii foarte triste. Am întâlnit foarte multe femei care au spus: dacă era cineva acolo, dacă mă sprijinea cineva, dacă cineva îmi oferea un ajutor, aş fi luat cu totul altă decizie.

“O situaţie de criză poate apărea în orice familie”

R: La Centrul de Consiliere “Sfânta Alexandra” unde eşti director executiv vin în principal tineri?
A.N.: Nu neapărat. Vin pur şi simpu femei din toate categoriile sociale, din diferite categorii de vârstă. Ideea aceasta că o situaţie de criză de sarcină apare doar la tinere care nu ştiu ce să facă în continuare cu viaţa lor e falsă. O situaţie de criză poate apărea în orice familie, în orice context, în viaţa oricărei femei, mai ales că sunt multiple cauzele. Într-o relaţie sigură, în momentul în care intervine o sarcină, poate apărea o reacţie negativă din cauza partenerului, poate pleca şi o lasă singură. Mai sunt presiunile părinţilor, bunicilor. Sau o femeie în plină ascensiune profesională îşi doreşte un copil, dar se duce să anunţe la serviciu şi conducerea companiei îi spune: fă avort sau te concediem. De exemplu, am auzit că în domeniul bancar sunt femei care sunt puse să semneze că nu rămân însărcinate în următorii 4-5 ani. Deci, e o presiune uriaşă asupra femeii şi nu este normal. De aceea e nevoie de foarte mult sprijin din partea oamenilor, a societăţii.
R: În 23 martie în toată ţara se organizează Marşul pentru Viaţă. Care ar fi mesajul tău?
A.N.: Tema marşului din acest an este: Unic din prima secundă. E mesajul pe care vrem să îl transmitem şi să îi conştientizăm pe oameni că fiecare copil e unic din prima secundă a vieţii, are un ADN unic, o existenţă unică, dar şi o vocaţie unică în această lume. Practic, ideea pe care uneori o auzim în societate că nu sunt pregătită acum să nasc un copil, îl nasc mai târziu este falsă pentru că acel copil nu se va mai naşte mai târziu. El este unic, talentele lui, vocaţia lui nu se vor transmite şi nu vor fi preluate de altcineva. De aceea, e important să dăm fiecărui copil şansa să se nască şi să sprijinim cât mai mult femeile care sunt însărcinate şi trec prin situaţii de criză.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.