Casa Tineretului se va numi Centrul Cultural Maramureş

1
92

În şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean, desfăşurată în 12 martie 2019, pe ordinea de zi a şedinţei s-a aflat şi un proiect care privea schimbarea denumirii Casei Tineretului în Centrul Cultural Maramureş, proiect care însă a fost retras de preşedintele Gabriel Zetea. Motivul a fost acela că avizul care trebuia să fie transmis de Consiliul Municipal nu a ajuns la instituţia judeţeană şi, mai mult, la şedinţa Consiliului Local Baia Mare, care a avut loc în aceeaşi perioadă, aleşii locali s-au declarat împotriva schimbării acestei denumiri.
Şeful administraţiei judeţene, Gabriel Zetea, a precizat că schimbarea numelui este necesară pentru ca judeţul Maramureş să aplice pe un program naţional de finanţare a obiectivelor turistice, prin care Guvernul României poate pune la dispoziţie fondurile necesare pentru a reabilita această clădire emblematică a Maramureşului. ”Legea spune că noi, ca instituţie tutelară, pentru a schimba denumirea unei clădiri, avem nevoie de acceptul consiliului local pe a cărui rază se află imo­bilul în cauză. (..) Pentru a putea obţine finanţarea, este imperios necesar să dăm Casei Tineretului o destinaţie culturală. Am toată disponibilitatea să stau de vorbă cu aleşii locali din CL Baia Mare, să fiu prezent la viitoarea lor şedinţă şi să le explic de ce este atât de important să acorde un aviz, pentru ca acest proiect să poată merge mai departe”, a declarat preşedintele Gabriel Zetea, la acel moment.
În cadrul şedinţei extraordinare care a avut loc vineri, 22 martie 2019, preşedintele Gabriel Zetea a informat plenul că a fost prezent la ultima şedinţă a Consiliului Local Baia Mare, unde a stat de vorbă cu aleşii municipali, iar avizul pentru schimbarea denumirii din Casa Tineretului în Centrul Cultural Maramureş a fost aprobat cu 16 voturi pentru.
Şeful administraţiei judeţene a făcut un apel către consilierii liberali din cadrul Consiliului Judeţean să stea de vorbă cu reprezentantul lor din Consiliul Municipal, pentru a încerca să îi explice că această clădire nu poate fi reabilitată decât în situaţia în care primeşte o destinaţie culturală. Marinel Kovacs, şeful grupului PNL din Consiliul Judeţean, a explicat că opinia consilierului local Cristian Niculescu-Ţâgârlaş este una personală, neîmpărtăşită de liberalii din Maramureş, deoarece colega acestuia din Consiliul Local a votat pentru acordarea avizului favorabil schimbării denumirii. Preşedintele Consiliului Judeţean a explicat însă că în plângerea prealabilă depusă la Primăria Baia Mare, consilierul Niculescu-Ţâgârlaş a implicat şi numele PNL Maramureş, fapt pentru care această problemă internă a liberalilor trebuie rezolvată la nivelul partidului politic.

Cătălin Cherecheş: ”Interesul meu ca primar este ca acest obiectiv să devină funcţional şi bine utilat”

Despre această dispută care a pornit în jurul schimbării denumirii Casei Tineretului, primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a declarat că singurul său interes, ca primar, este ca această clădire să fie renovată şi dotată la cele mai înalte standarde. Mai mult, edilul de Baia Mare a felicitat Consiliul Judeţean Maramureş pentru faptul că a descoperit această oportunitate care va duce la renovarea Casei Tineretului, sub noua denumire de Centrul Cultural Maramureş.
”Mă interesează lucruri importante şi nu mărunţişuri. Vorbim despre un obiectiv extrem de important, care poate să fie modernizat aşa cum ne dorim cu toţii. Odată utilat şi reabilitat, poate fi folosit şi pentru manifestări culturale, de tineret, pentru orice alte activităţi, deoarece spaţiul este extrem de generos. Personal, felicit Consiliul Judeţean Maramureş pentru că a găsit această oportunitate de finanţare la Ministerul Culturii şi este normal că trebuie să respecte toate cerinţele pe care le impune finanţatorul. În această situaţie a fost specificat în mod clar că trebuie să fie un centru cultural, deci nu cred că trebuie să ne exprimăm împotrivă doar pentru a fi contra. Pe mine, din calitate de primar al municipiului Baia Mare, mă interesează să se rezolve problema funcţionării şi ridicării la un nivel cât mai înalt al condiţiilor pe care le poate oferi această clădire, fără să conteze cum se numeşte. Dacă clădirea ar fi renovată acum, în această perioadă, nu aş avea niciun fel de problemă să îi spunem Centrul Cultural Liviu Dragnea. Dacă cineva consideră că astfel de subiecte trebuie să fie tema unor controverse ieftine, politice, înseamnă că nu are ce să caute în zona politică şi nu a înţeles nimic din rolul pe care îl are un ales local pentru comunitatea pe care are impresia că o reprezintă, dar de fapt reprezentarea e departe de adevăr”, a conchis primarul de Baia Mare, Cătălin Cherecheş. (a.b.m.)

1 COMENTARIU

  1. Și Teatrul Municipal a avut trei secții denumite in respect pentru oamenii de cultură care au adus orașului faima, bucurie și cinste, dar dupa preluarea conducerii teatrului , actualul director a anulat Hotărârea de Consiliu Local , a distrus arhiva teatrului, a rescris istoria teatrului că începând cu EL. Să vedem ce va urma ….

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.