Bani aprobaţi de consilierii maramureşeni pentru echilibrarea bugetelor locale şi pentru drumuri

0
33

Aleşii maramureşeni au aprobat în şedinţa extraordinară de vineri, 22 martie, sumele necesare echilibrării bugetelor administraţiilor locale din Maramureş. De asemenea, s-a dat undă verde pentru repartizarea pe destinaţii a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru drumuri judeţene şi comunale pe anul 2019. Şeful administraţiei maramureşene, Gabriel Zetea, a arătat că în acest an se doreşte să fie alocat un procent mai mare pentru drumurile comunale, astfel încât autorităţile administraţiei publice locale să poată face mai multe investiţii.
Cu o zi înainte de aprobarea bugetului, la Consiliul Judeţean au fost purtate discuţii cu aleşii locali şi cu reprezentanţii grupurilor politice. ”La consultarea publică pe care am avut-o şi cu primarii din Maramureş au fost prezenţi peste 60 de edili şi am explicat fiecare criteriu pe baza căruia am ajuns la suma stabilită în cazul unităţilor administrativ-teritoriale. În noua formulă, 100% din impozitul pe venit rămâne la autorităţile locale, din care 60% intră direct în bugetul primăriilor, 15% ajunge la bugetul Consiliului Judeţean, 17,5% se foloseşte pentru echilibrarea bugetelor administraţiilor locale unde banii nu sunt suficienţi, iar 7,5% este o altă sumă rămasă la dispoziţia Consiliului Judeţean pentru a fi acordată, în continuare, ca şi cofinanţare la diverse proiecte de dezvoltare”, a declarat Gabriel Zetea.
Preşedintele Consiliului Judeţean a mai precizat că „dacă înainte, la stabilirea bugetului unei primării se lua în calcul populaţia existentă, pe noua formulă, nicio comună nu poate primi mai puţin de două milioane de lei, oraşele au un buget de minimum şase milioane, municipiile au cel puţin 12 milioane de lei, iar consiliile judeţene primesc maxim 275 de milioane de lei. Toate primăriile din Maramureş au cel puţin bugetul pe care l-au avut în 2018 şi acest lucru l-am subliniat în discuţia punctuală pe care am avut-o cu reprezentanţii administraţiei locale”. Astfel, sumele aprobate se ridică la 218,827 mii lei, din care 129,672 mii lei pentru municipii, 35,908 mii lei pentru oraşe şi 53,247 mii lei pentru comune.
S-a adus în discuţie şi finanţarea cheltuielilor cu însoţitorii persoanelor cu handicap grav. La acest capitol a fost aprobată o sumă de 57,464 mii lei, din care 23, 161 mii lei pentru municipii, 20,377 lei pentru oraşe şi 13,926 mii lei pentru comune.
„În ceea ce priveşte alocarea banilor pentru asistenţii personali, în prezent s-a făcut o estimare, însă în următoarele două – trei luni vom urmări, alături de reprezentanţii Finanţelor Publice, care sunt plăţile care se fac la nivelul fiecărui UAT, iar acolo unde va fi nevoie vom face suplimentările necesare. Am făcut precizarea, încă o dată, ca această sumă să fie prinsă în bugetele locale, alături de finanţarea de 10% care revine primăriilor şi să se ţină cont de faptul că aceşti bani se vor aloca cu prioritate”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea.
Pe de altă parte, s-a aprobat repartizarea pe destinaţii a sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru drumuri judeţene şi comunale. Din suma de 12.328 mii lei, 3.328 mii lei revin finanţării drumurilor comunale. Procentul e unul mai mare în comparaţie cu 2018, după cum a explicat conducerea CJ Maramureş. “Să încercăm mai departe ca acele capitole care se referă la finanţarea autorităţilor administraţiei publice locale să crească pentru că bugetul judeţului Maramureş va fi mai mare şi vrem ca autorităţile să fie mai mulţumite”, a spus Gabriel Zetea.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.