Erori în defensivă şi de arbitraj

0
329

Vasas Femina Odorhei – AS Independenţa Baia Mare 5-1 (2-0)

Joc curajos şi deschis prezentat de „domniţele râului” în deplasarea de la Odorheiu Secuiesc, în faţa unei echipe excelent motivată de antrenorul secund al naţionalei României, Alexandru Andraşi, care a semnat cu Vasas Femina în acest retur de campionat.

AS Independenţa, în ciuda scorului aspru, a făcut un joc bun, în special până la scorul de 2-1. Din păcate, ultimele 20 de minute au fost dezastruoase, apărarea gafând imens la golurile 3, 4 şi 5. De altfel, ultimul gol este primit din contra unei ratări din careul mic advers, în situaţie de unu la unu, iar pe contraatac gazdele au înscris lejer la erorile în lanţ din apărarea formaţiei noastre. Victoria formaţiei Vasas este incontestabilă, având ca argument o superioritate de forţă şi viteză utilizate cu succes, îndeosebi la mijlocul terenului şi pe aripi, dar şi o serie de ratări, printre care şi o bară. Au existat şi câteva momente controversate datorate unor neînţelegeri între membrii brigăzii de arbitri, cărora AS Independenţa le reproşează cel mai mult neacordarea unui 11 m la Borodi, în momentul în care tabela arăta 3-1 pentru Vasas. • Au marcat: Ţabur (21, 38), Colesnicenco (70, 90), Marinescu (81), respectiv Borodi (56). • AS Independenţa Baia Mare: Ionescu – Rakos, D. Pop (82, Titu), Daneliuc, Dragoş (80, Indrecan) – A. Pop (80, Buftea), Desmerean, Oneţ – Rotari, Predoi, Borodi. Antrenor: Ivasuc Liviu.
Miercuri, „Domniţele” vor juca în Cupa României pe teren propriu cu „U-Olimpia” Cluj-Napoca, iar duminică, tot în calitate de gazde, vor întâlni în campionat, în cadrul etapei a 13-a, pe CSŞ Târgovişte.

Rezultatele etapei 12: Universitatea Olimpia Cluj-Napoca – Universitatea Galaţi 3-1; CSŞ Târgovişte – Universitatea Alexandria 1-6; Vasas Femina Odorhei – AS Independenţa Baia Mare 5-1; AFC Fair-Play Bucureşti – Heniu Prundu Bârgăului (7 aprilie); Fortuna Becicherecu Mic a stat.
FC Fair-Play Bucureşti – Universitatea Olimpia Cluj-Napoca; AS Independenţa Baia Mare – CSŞ Târgovişte; Universitatea Alexandria – Fortuna Becicherecu Mic; Heniu Prundu Bârgăului – Vasas Femina Odorhei; Universitatea Galaţi stă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.