Doi maramureşeni – poliţişti de onoare ai anului 2019

0
53

Cu prilejul Zilei Poliţiei Române – 25 martie 2019 – doi poliţişti din cadrul IPJ Maramureş au fost prezenţi la şedinţa festivă organizată de Inspectoratul General al Poliţiei Române, pentru a li se conferi Insigna onorifică „poliţist de onoare al anului” în Poliţia Română: comisar şef CÂRLAN MARIUS – şeful Serviciului Resurse Umane şi agent principal PAŞCA GEORGE RĂZVAN, de la Biroul de Ordine Publică al Poliţiei municipiului Baia Mare.

Cel mai bun cuplu canin al Poliţiei Române este din Maramureş

TEBA şi TEP, doi câini poliţişti maramureşeni, au fost premiaţi de conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române cu distincţia „CÂINELE POLIŢIST AL ANULUI”. Distincţiile au fost înmânate de inspectorul general al Poliţiei Române, chestor principal Ioan Buda, în cadrul manifestărilor organizate la Bucureşti pentru marcarea Zilei Poliţiei Române.
Pentru rezultatele importante obţinute în cadrul atribuţiilor de serviciu şi al misiunilor din anul 2018, echipajul format din agent şef adjunct Bandi Zoltan (foto), cu câinele Teba al Grupei Canine Maramureş, a primit distincţia de „CEL MAI BUN CUPLU CANIN” al Poliţiei Române. De asemenea, câinele poliţist TEP – antrenat de Tracec Andrea Isidora, a fost premiat cu distincţia „CÂINELE POLIŢIST AL ANULUI”.
Cazurile soluţionate de cei doi câini poliţişti, împreună cu conductorii lor, nu au fost unele uşoare: de la descoperirea unor infractori până la recuperarea prejudiciilor, de la cazuri de furt la cele de tâlhărie sau viol, de la intervenţii în mediul urban, rural până la deplasări în alte judeţe, toate relevă un miros fin, pasiune şi pregătire realizată cu profesionalism.
La Suciu de Sus, Teba i-a ajutat pe poliţişti să recupereze suma de 12.000 lei sustraşi dintr-o locuinţă, la Vişeu de Sus a fost pe urmele unui violator a cărui victimă a decedat ulterior, la Satulung a descoperit autorul mai multor distrugeri de auto, la Coaş şi Cerneşti i-a condus pe poliţişti către persoanele care au sustras aur şi bani din locuinţe, la Berinţa a soluţionat un furt de motorină şi piese auto, la Satu Mare a luat urma autorului unei tâlhării şi enumerarea ar putea continua.
De altfel, toate echipajele Grupei Canine din cadrul IPJ Maramureş au avut, în anul 2018, rezultate remarcabile, apreciate şi recunoscute de comanda inspectoratului. Cîinii poliţişti maramureşeni s-au remarcat la toate competiţiile organizate de Ministerul Afacerilor Interne, unde s-au clasat mereu pe podium. Cei 9 câini, aflaţi în „subordinea” IPJ Maramureş, care intervin la diferite cazuri sunt Teba, Vis, Bella, Snow, Max, Sara, Alexa, Jack şi Tep – cunoscut mai mult cu numele de Black.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.