Tumoră de mari dimensiuni operată cu succes la Spitalul Județean

0
70

La Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare a avut loc o intervenție chirurgicală complexă, care a fost soluționată fără probleme de spe­cia­liștii unității medicale.
“Este vorba despre o pacientă de 62 de ani, din județul Satu Mare, care a fost trimisă în secția de Chirurgie Toracică pentru o formațiune tumorală intratoracică dreaptă. S-a intervenit chirurgical în anestezie generală, cu intubație selectivă (dr. Alina Păușan, medic primar ATI). Intraoperator, am identificat o forma­țiu­ne tumorală gigantă care ocupa două treimi din hemitoracele drept, extrem de hemoragică. Împreună cu colegul meu, dr. Marius Urcan – medic primar chirurgie toracică, am reușit excizia acestei formațiuni în totalitate“, explică dr. Petruț Giuliano, medic primar chirurgie toracică în cadrul spitalului ju­de­țean din Baia Mare.
Complexitatea cazului a constat în dimensiunile mari ale formațiunii tumorale – aceasta având un diametru de aproximativ 25 centimetri și o greutate de 1500 grame, dar și în numeroase vase de neo­for­mație intra și peritumorale.
Evoluția postoperatorie a fost favorabilă, pacienta fiind supravegheată în secția de Chirurgie Toracică a Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.