miercuri, 24 aprilie 2019

Arhive Zilnice: 29 martie 2019

Ministerul Finanţelor a împrumutat 3 miliarde euro, de pe pieţele externe, prin lansarea unor noi serii de obligaţiuni. Din această sumă, 1,35 miliarde euro are o maturitate de 30 de ani, 500 milioane euro de 15 ani şi 1,15 miliarde euro de 7 ani. Suma...

Spun şi eu, acum, ca un ţăran de pe Uliţa Bisericii: vai, cum a trecut vremea! Ioane, parcă mai ieri stăteam de poveste la un colţ de stradă din Sighetu Marmaţiei şi plănuiam ceva ce poate s-a dovedit. Ţin minte vocea ta riguroasă, cu...

Peste 650 de copii din municipiul Baia Mare şi din oraşul Baia Sprie, membri în corurile Programului Naţional Cantus Mundi, vor sărbători mâine, 30 martie, Ora Pământului în cadrul unui eveniment inedit ce va presupune atât interpretarea de cântece, cât şi întreruperea iluminatului în...

Teatrul Municipal Ba­ia Mare vă invită la premiera spectacolului „Mi­graaanți!!!” de Matei Vișniec, regizat de Radu Dinulescu, duminică, 31 martie, de la ora 19. Spec­tacolul se joacă la sa­la mare cu publicul pe scenă. „Dramaturgul Matei Vișniec, regizorul Radu Dinulescu și actorii Teatrului Municipal...

Camera de Comerţ şi Industrie Maramureş şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş vă invită să participaţi la Cafeneaua Oamenilor de Afaceri cu tema: "Închiderea exerciţiului financiar 2018". Seminarul se înscrie în cadrul sesiunilor de informare şi instruire a agenţilor economici asupra unor aspecte legislative...

Aleşii judeţeni au votat în ultima şedinţă extraordinară a forului administrativ judeţean din luna martie, pentru repartizarea pe destinaţii a sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru drumuri judeţene şi comunale pentru anul 2019. Astfel, s-au aprobat, pentru judeţul Maramureş, sume defalcate din...

- depozitele bancare ale persoanelor fizice şi juridice au crescut cu 9,1% - Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a scăzut, în februarie 2019, cu 0,1% faţă de ianuarie 2019, la 251,945 miliarde lei, potrivit datelor Băncii Naţionale a României. Creditul în lei...

Mâine, 30 martie, de la orele 10 şi 11.30, micii spectatori sunt invitaţi la Teatrul de Păpuşi la spectacolul “Elefănţelul curios”. “A fost odată, demult, un elefănțel foarte curios. Într-o zi, s-a trezit cu o nouă întrebare: ce mănâncă crocodilul seara? Așa că a...
Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin cu monahul Nicolae Steinhardt şi Arhim. Serafim Man la Rohia

Sub acest generic, sâmbătă, 30 martie 2019, cu începere de la ora 10,30, la 30 de ani de la trecerea la Domnul a marelui eseist şi om de cultură Nicolae Steinhardt, monah în obştea Mănăstirii Rohia, mănăstirea sa de metanie, au loc manifestări organizate...

Ambasada României în Statele Unite ale Americii, prin intermediul Camerei de Comerţ şi Industrie Maramureş, informează cu privire la necesitatea înregistrării/reînregistrării companiilor - pentru conformitatea exporturilor - la FDA (Food and Drug Administration), agenţie subordonată Departamentului Agriculturii din SUA. Camera de Comerţ şi Industrie Maramureş:...
Daniel Orza, Mădălina Tămaş, Bianca Tătar, Alina Pop şi Ioana Grad, la Conferinţa de Tineret a EU

Cinci tineri din Maramureş au participat, între 25 şi 28 martie, la Conferinţa de Tineret a Uniunii Europene, un eveniment organizat de Ministerul Tineretului şi Sportului la Bucureşti în contextul deţinerii, de către România, a Preşedinţiei Consiliului UE. Conferința a reprezentat una dintre cele...
prof. univ. dr. ing. Nicolae Ungureanu

Consilierii judeţeni şi-au dat acordul în şedinţa ordinară a forului administrativ judeţean din 27 martie pentru încheierea unui acord de cooperare cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare – Facultatea de Inginerie pentru organizarea evenimentului “50 de ani de învăţământ...

• Moment cultural-artistic dedicat poetului Nichita Stănescu • La Secţia pentru copii a Bibliotecii Judeţene ”Petre Dulfu” a avut loc un moment cultural-artistic „Noi suntem seminţe”, dedicat omagierii poetului Nichita Stănescu, cu ocazia zilei de naştere sărbătorită pe data de 31 martie. Programul a cuprins: prezentare...

La praznicul Bunei Vestiri, Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului a sărbătorit, în acest an, 13 ani. Într-o zi de 25 martie au fost întronizaţi cei doi mitropoliţi ai Clujului: vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania, în anul 2006, şi actualul Întâistătător al Mitropoliei, Înalt...

Campania electorală pentru alegerea parlamentarilor europeni a început, iar următoarea perioadă va fi una plină de efervescenţă pe plan politic. Cristian Niculescu Ţâgârlaş, purtător de cuvânt al PNL Maramureş şi coordonator al Departamentului de Comunicare, a declarat că această campanie este şi o pregătire...

Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş va marca în 2 aprilie 100 de ani de la înfiinţare. În acest sens, consilierii maramureşeni au încheiat un acord de cooperare cu Prefectura pentru organizarea evenimentului festiv. “În urma demersurilor făcute de Asociaţia Prefecţilor şi Subprefecţilor din România prin Legea...

Senatorul Severica Covaciu – locul 11 pe lista naţională Traian Băsescu este primul pe lista Partidului Mişcarea Populară (PMP) pentru alegerile europene din 26 mai 2019. Marţi, la Bucureşti, Lucian Morar şi parlamentarii maramureşeni, deputatul Adrian Todoran şi senatorul Severica Covaciu, au votat, împreună cu...

• Înşelătoria din restaurante, cofetării şi patiserii... • Aproape 40% din patiserii, cofetării, pizzerii, restaurante, unităţi fast-food şi magazine alimentare substituie preparatele din lapte cu specialităţi obţinute din grăsimi hidrogenate, concomitent cu dezinformarea consumatorilor, conform unui control făcut în perioada ianuarie-martie 2019 de către Ministerul...

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Maramureş, împreună cu poliţiştii din Borşa şi Vişeu de Sus, au efectuat trei percheziţii domiciliare la locuinţele şi dependinţele a două persoane, cercetate pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Au fost confiscate 7 arme, muniţie şi alte...

• Candidaţii pentru alegerile europarlamentare - profesionişti şi buni români! Campania de strângere de semnături a fost un test bun pentru a lua pulsul maramureşenilor, iar dialogul cu oamenii ne-a dat speranţe pentru alegerile europarlamentare. Peste tot ne-am bucurat de susţinere. Peste tot, fie că...

EDITORIALUL ZILEI