Scrisoare către Ion Petrovai

0
83

Spun şi eu, acum, ca un ţăran de pe Uliţa Bisericii: vai, cum a trecut vremea! Ioane, parcă mai ieri stăteam de poveste la un colţ de stradă din Sighetu Marmaţiei şi plănuiam ceva ce poate s-a dovedit. Ţin minte vocea ta riguroasă, cu idei ascuţite, care nu aveau cum să se întoarcă din drum. Aveam în faţă cărările vieţii. Temperamentul tău îmi stârnea uimirea în faţa lumii, care ne era la îndemână. Numai trebuia să învăţăm la ce-i bună. Eu zic că ne-am descurcat. Mai ales tu, care, astăzi 29 martie, rotunjeşti şapte decenii de viaţă. Îţi alcătuiesc un exerciţiu de preţuire, pentru câteva construcţii care îţi poartă numele.
Prima, cea mai rodnică şi îmbătătoare, a fost, şi rămâne, slujirea satului cu lumina minţii şi sufletului. Ca profesor de excepţie, ai crescut generaţii cu ştiinţă de carte şi le-ai ordonat iubirea binelui. Le-ai arătat candela care arde pe cerul satului, dar şi luminile de la orizont. Cu artă, ai desluşit, an de an, de la catedră, mesajul înţelepciunii de pe la noi, că din izvorul care curge, apa este mai bună. Apoi ai apropiat cosmosul geniului eminescian de cupola locului tău natal. Cred că este cea mai frumoasă nuntă de aur a spiritului cu dimensiunea lumii pământeşti din această parte de ţară. La Petrova, Eminescu şi-a găsit dorul de Maramureş. Ţinut pe care l-a visat, dar nu l-a călcat niciodată. De peste o jumătate de veac, prin osârdia ta, Ioane, inefabilul cutremurat al graiului nostru s-a convertit în durata eminesciană.
Câţi ani au trecut de când Geo Bogza ţi-a trimis celebrul desen al plopilor fără soţ? Ai reînviat istoria la Petrova. Urmele adânci lăsate prin vreme de Gheorghe Bilaşcu, ori Adrian Dohotaru. Sau şirul de vrednici înaintaşi care au vieţuit în istoria locului. Nu ai uitat de Codicele Petrovay, în care un cărturar local nota pe la 1672 o serie de texte populare laice, numite de tine „primul bob de suflet românesc din Maramureş.” Ai imprimat o atitudine dinamică actului de cultură. Tu însuţi ai sfredelit în realitatea înconjurătoare pentru a descoperi partea nevăzută de alţii.
În această nobilă şi inspirată trudă aşez lucrarea ta, Ion Petrovai, de doctor în filologie, susţinută la universitatea din Cluj, despre valorile culturale ucrainene în contextul spiritual al Ţării Maramureşului. Ioane, ne uneşte nu numai obârşia satului, ci şi o fericită întâmplare din perioada visării noastre lirice. Amândoi am debutat în acelaşi an, 1968, în aceeaşi revistă literară, „Luceafărul”, din Bucureşti – seria Ştefan Bănulescu. Apoi poezia ta s-a întrupat într-o statuie vizibilă, fiind luată în seamă de critici exigenţi. De la Gheorghe Grigurcu, la Al. Cistelecan, de la Theodor Codreanu, la Mircea Popa. Ai intrat în istorii literare şi antologii valoroase. Ai în palmares numeroase premii. Eşti membru al Uniunii Scriitorilor din România. Critica te-a pus în familia poeţilor solemni, imnici, în felul lui Ioan Alexandru.
Dar ţi-a decupat şi haiducia temperamentală, care dă glas unei energii lirice cu nume propriu. Da, prietenul meu din tinereţea aceea sigheteană, astăzi este poet, eseist, istoric al culturii. Dimpreună cu doamna ta şi fiul alcătuiţi un triunghi spiritual cu baza în Petrova. Prezenţa ta în lumea culturii româneşti este tonică. Întotdeauna ai pus cunună prieteniei.
La mulţi ani, Ioane! Eşti un om care şi-a marcat locul şi timpul. Ai înfrumuseţat lumea de lemn şi de cuvânt a Maramureşului. Prienene, scrisoarea mea găsească-mi-te-n pace!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.