Tratament la usturoi

0
112

Condiţiile climatice din ultima perioadă au favorizat apariţia dăunătorului Musca usturoiului (Suillia lurida Meig.) la culturile de usturoi de toamnă. Dacă nu este ţinut sub control, dăunătorul poate să producă mari pagube acestor culturi.
Musca usturoiului (Su­illia lurida Meig.) atacă diferite specii de plante din familia Liliaceae, dar produce mari pagube la culturile de ceapă și usturoi însămânțate în toamnă. Larvele se hrănesc cu frunza din regiunea coletului, apoi pătrund în tulpini și bulb. Plantele atacate stagnează în creştere, frunza centrală se răsuceşte, iar restul frunzelor se îngălbenesc şi se usucă. Bulbii putrezesc parţial sau total. Pentru prevenirea și combaterea acestui dăunător, se vor aplica două tratamente chimice, utilizând la alegere unul din următoarele insecticide: NOVADIM PROGRESS 0,2% sau CALYPSO 480 SC 0,02% + ADJUVANT; MOSPILAN 20 SP 0,25% + ADJUVANT. Perioada optimă de tratament: Tratamentul I – când usturoiul are 2-3 frunze formate. Tratamentul II – la un interval de 8-12 zile de la cel anterior. O atenţionare specială este legată de faptul că usturoiul destinat pentru consum în stare verde se poate consuma doar la 18-20 zile de la ultimul tratament.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.