Comuna Săcălăşeni caută o casă tradiţională pe care să o doneze studenţilor băimăreni

0
90

Administraţia locală din Săcălăşeni caută o casă tradiţională pe care să o doneze apoi studenţilor băimăreni de la Facultatea de Litere – specializarea Etnologie. Casa ar urma a le servi studenţilor drept material didactic pentru desfăşurarea activităţilor specifice profilului. Astfel, primăria face un apel celor care deţin o asemenea casă şi vor să o doneze în scop didactic. „Anul 2019 este dedicat satului românesc, aşadar se impune să cinstim şi să promovăm ceea ce străbunii ne-au lăsat, de la material la spiritual. În acest context, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, Facultatea de Litere, a luat atitudine şi a iniţiat proiectul «Salvăm o casă tradiţională», iar prin intermediul Consiliului Judeţean Maramureş ne invităm să îi ajutăm cu donarea unei astfel de locuinţe. Prin urmare, dacă vă număraţi printre posesorii unui astfel de imobil şi doriţi să sprijiniţi studenţii implicaţi în acest proiect vă rugăm să ne contactaţi la sediul Primăriei Săcălăşeni, telefonic la numărul 0262 289 333 sau pe adresa de e-mail cultura@sacalaseni.ro. Menţionăm că această locuinţă va fi poziţionată în curtea Facultăţii de Litere a Centrului Universitar Nord Baia Mare, strada Victoriei, nr. 76 şi va servi studenţilor de la specializarea Etnologie pentru desfăşurarea de activităţi didactice, precum şi pentru alte acţiuni culturale de impact”, este mesajul administraţiei locale Săcălăşeni.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.