Începe festivalul de teatru „Acting”

0
83

Astăzi, joi, 4 aprilie, de la ora 14,30, la Teatrul Municipal Baia Mare, are loc deschiderea a festivalului de teatru contemporan pentru tineret „Acting”, ediţia a VI-a. Timp de patru zile, vor urca pe scenă 12 trupe de teatru din Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Huedin, Cluj-Napoca, Bucureşti, Dej. Spectacolele au loc la Teatrul de Păpuşi din Baia Mare, iar programul de astăzi al festivalului este următorul: ora 15 – spectacolul „Parola: 12345678”, trupa „Absent” (Baia Mare), ora 16 – „Conversaţii conjugale”, trupa „Assentiment” (Huedin), ora 17 – „Avanti la Commedia!”, trupa „Proscenium” (Sighetu Marmaţiei). De la ora 20,30, la Teatrul Municipal, se va juca spectacolul invitat în festival „Dragă doamnă profesoară” al trupei Teatrului Municipal Baia Mare. Biletele gratuite pentru fiecare spectacol se găsesc în foaierul Teatrului de Păpuși (astăzi și sâmbătă) şi în foaierul Teatrului Municipal (vineri şi duminică). De asemenea, biletele pentru spectacolele Teatrului Municipal invitate în festival în serile de joi şi vineri pot fi achiziţionate de la casa de bilete a teatrului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.