Pescuitul, deschis pe Lacul Nistru

0
335

Săptămâna aceasta s-a deschis un nou sezon de pescuit pe Lacul Nistru. Astfel, pescarii sunt aşteptaţi să vină la peşte în fiecare zi între orele 10 şi 18. Pescuitul se poate desfăşura pe orice parte a lacului, la standurile special amenajate. Camparea este interzisă în zona de pescuit. Şi plimbarea cu ambarcaţiuni sau saltele pe lac este interzisă. Contravaloarea bonurilor de pescuit este de 30 lei/zi – catch&release (prinde şi dă drumul), sau 60 de lei/zi – cu posibilitatea de a reţine maximum 3 kg de peşte. Lungimea minimă a crapului reţinut este de 20 cm. De asemenea, somnul sub un kg şi şalăul sub 40 cm se eliberează. Balta este administrată de către Primăria oraşului Tăuţii – Măgherăuş, iar încasările din eliberarea bonurilor devin venit la bugetul local.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.