Acad. Gheorghe Udubaşa, cercetător al geologiei Maramureşului

0
40

Pe 2 martie 2019, la vârsta de 80 de ani, ne-a părăsit academicianul Gheorghe Udubaşa, personalitate a geologiei europene. Născut la Ocnele Mari – Vâlcea pe 8 septembrie 1938, Udubaşa a absolvit Facultatea de Geologie-Geografie a Universităţii Bucureşti în anul 1960. A fost ales membru corespondent al Academiei Române în anul 1996 şi membru titular în anul 2017.
Gh. Udubaşa este recunoscut ca unul dintre marii mineralogi şi metalogenişti ai României. În ţară, a identificat multe minerale – prime semnalări în ţară sau în Europa. Între acestea, o serie de minerale din Munţii Ţibleş. A argumentat caracterul tectogen, legat de forfecare, al unor mineralizaţii aurifere localizate în roci metamorfice. A contribuit la cunoaşterea metalogenezei zonelor Borşa, Coranda-Hondol din Munţii Metaliferi, Leaota, Răzoare.
Numele academicianului Udubaşa este legat strâns şi de geologia judeţului Maramureş. A adus contribuţii importante în descifrarea structurii geologice şi metalogenetice a Masivului Ţibleş, la studiul mineralizaţiilor de mangan de la Răzoare, la cu­noaș­terea minera­li­za­ţiilor de la Toroiaga, a plumozitului de la Herja, Baia Sprie şi Săsar, a calcitului negru de la Dealul Crucii. A scris 9 cărţi şi 200 de articole ştiinţifice.
Am fost coleg de facultate cu Gigi Udubaşa – aşa cum îi spuneam la vremea studenţiei – şi mi-l amintesc ca un student sârguincios şi foarte modest. L-am cunoscut şi mai bine în anii 1978-1979, când a lucrat la IPEG Maramureş, pentru organizarea Laboratorului de Mineralogie. A fost o minte luminată, enciclopedică, un bun sfătuitor, gata oricând să te ajute în rezolvarea unei probleme. Academicianul Udubaşa a contribuit la dezvoltarea specializării de protecţia mediului din cadrul Universităţii de Nord Baia Mare. Ca membru în Consiliul Ştiinţific, a participat la orientarea activităţii Muzeului de Mineralogie din Baia Mare. A susţinut Filiala Baia Mare a Societăţii Geologice a României, prin prezenţa activă la toate simpozioanele pe care aceasta le-a organizat. A fost, într-un fel, un reprezentant al Maramureşului în forul academic. De câte ori aveam nevoie să fim sprijiniţi de academie în desfăşurarea manifestărilor ştiinţifice sau în stabilirea relaţiilor de colaborare ştiinţifică cu specialişti din alte ţări, apelam la doctorul Udubaşa.
Şi pentru Maramureş, Gheorghe Udubaşa rămâne ca unul dintre cei mai de seamă cercetători ai structurii sale geologice.
geolog Oscar EDELSTEIN

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.