HC Sibiu – CS Minaur II 28-28

0
25

Etapa cu numărul 19 a Diviziei A, seria D la handbal masculin, a adus un punct pentru echipa secundă a CS Minaur în confruntarea cu HC Sibiu, scor final 28-28.
Prima repriză a fost dominată de formaţia băimăreană care, încă din primele minute, a preluat conducerea, menţinând un avantaj de 2 goluri. Minutul 25 aduce un triplu atac pentru băimăreni care reuşesc să marcheze de 3 ori consecutiv şi să se distanţeze la 5 goluri, avantaj pe care îl menţin până la pauză, când se intră la ves­tiare cu scorul 12-17.
În a doua repriză, CS Minaur continuă să atace şi să se menţină la distanţă de echipa gazdă, până în min. 50 când gazdele marchează de 3 ori consecutiv şi reduc avantajul băimărenilor la 1 gol. Finalul partidei revine gazdelor care, în min. 60, reuşesc să înscrie alte două goluri, confruntarea încheindu-se cu scorul 28-28.

CS Minaur II a aliniat formaţia: Apostu, Derzsi, Dobra (8), Pop E (7), Szabo (5), Teodorescu (4), Pop Y. (3), Oargă (1), Băban, Ivanov, Yasman, Armaş. Antrenor: Florin Mironescu.
Băimărenii revin în faţa propriilor suporteri, joi, 18 aprilie, împotriva formaţiei HC Szejke Odorhei, în ultima etapă din campionat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.