Veacul lui Conu Alecu

0
58

În studenţia bucureşteană am avut şansa să întâlnesc, la propriu, oameni care dădeau nume valorii. Unii mi-au fost profesori, alţii conferenţiau pe teme majore la Muzeul Literaturii Române, păstorit atunci de eminescologul Al. Oprea, care era şeful catedrei de română. Printre ei, într-o lojă adorabilă, stătea Alexandru Paleologu (născut în 14 martie 1919) cunoscut în lumea culturală sub numele de Conu Alecu. Era vremea când se umbla, în buzunar, cu volumul ”Bunul simţ ca paradox”, o carte de referinţă a dumisale. De la carte am ajuns la autorul ei.
Cine era Alexandru Paleologu? Circula prin burg o variantă sumară a biografiei sale, dar am avut şansa să stau în preajma unor intelectuali care nu se temeau de propria lor sinceritate. Ei spuneau, în public, întâmplări mai puţin ştiute, atâtea cât să nu depăşească limita timpului supravegheat. Adică să nu se întoarcă în locurile strâmte pe unde au mai fost. Pildă îmi este N. Carandino. Aşa am aflat detalii captivante. Atunci aşa erau. Conu Alecu ar fi înrudit cu familia Paleologilor bizantini, care au dat Imperiului Bizantin mai mulţi împăraţi. Nu era orgolios de această descendenţă. Rămân recunoscător norocului, care mi-a înlesnit să-l ascult de aproape, şi să fiu iradiat de felul lui de a fi. Întâlnirile cu Conu Alecu, eu, în bancă ascultător cu folos pentru iubirea de cărţile dumisale, mi-au rămas până astăzi de referinţă.
La prima întâlnire m-a dus poetul Dinu Flămând. Am rămas în colţul cuvenit al admiraţiei, dar am fost marcat de ţinuta lui intelectuală, boierească. Unul dintre discipolii săi, Andrei Pleşu, observa că într-o lume sufocată de lipsă de educaţie ”Conu Alecu a repus în drepturi cultul ceremoniei, ne-a învăţat cum se preţuieşte un amic şi cum se salută un potrivnic, cum se aruncă mănuşa şi cum se ridică mănuşa, cum se tace şi cum se riscă fără bravadă, cum se zâmbeşte interlocutorului când e idiot, cum se primeşte o înfrângere, cum se trece sub tăcere o victorie”, şi multe altele care întrupează portretul unui cărturar unic în felul lui.
Face parte din eşalonul luminos, european al inteligenţei interbelice. A a fost admis, prin examen, în diplomaţie. A lucrat la Comisia Română de Aplicare a Armistiţiului şi la Ministerul Afacerilor Externe. A fost dat afară de Ana Pauker. Este arestat în lotul Noica-Pillat. Cu Steinhardt se întâlneşte în puşcărie. Aici se întâmplă ceea ce Conu Alecu a numit “obnubilarea inteligenţei”. A colaborat cu cei care supravegheau conştiinţele. S-a întâmplat în detenţie, la Botoşani, sub presiunea şantajului, bătăilor şi umilinţelor. Conu Alecu este unul dintre rarii intelectuali români care şi-au recunoscut greşeala. Şi-a cerut iertare. S-a dovedit a fi o soluţie creştină. A fost numit ambasador al României la Paris în anul 1990. De unde a fost rechemat, deoarece a fost alături de cei din Piaţa Universităţii. Pe dea­supra s-a declarat monarhist. Credea că Regatul poate salva România. A fost senator în Parlamentul României pe liste liberale. Rămâne un mare eseist şi moralist român. Cu şarm, subtilitate şi emoţie.
Din lectura cărţilor semnate de Conu Alecu, dar şi din viaţa lui, îţi dai seama că a fost omul veacului în care a trăit. A învăţat cum se primeşte o înfrângere şi cum se tace într-o victorie. Revin la întâlnirile cu Conu Alecu. A fost prezent la Mănăstirea Rohia, prin anul 1993, cînd s-au pus bazele Fundaţiei Steinhardt. De acolo am ajuns la profesorul Ion Săcăleanu, la Hideaga, unde Conu Alecu s-a desfăşurat, cei prezenţi fiind martorii unor strălucitoare exerciţii de gândire europeană. A adus un elogiu culturii vechi a Maramureşului. Atunci am notat alarma faţă de declinul limbilor naţionale şi declinul unor forme de educaţie.
O libertate exagerată poate duce la şubrezirea civilizaţiei. Şi am mai reţinut un gând de ţinut minte: ”Unii oameni dispreţuiesc tot ce sunt incapabili să înţeleagă”. Mă alătur lui Sever Voinescu: ”Alexandru Paleologu a fost unul dintre cei mai convingători vectori de direcţie din cultura română.” Veacul lui Conu Alecu este unic în felul lui. Iar el a făcut o ultimă reverenţă aristocratică în tradiţia moraliştilor francezi. S-a stins din viaţă în luna decembrie 2005. El, care a cunoscut gramatica şi morala acestei lumi.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.