Meşterii populari din Ţara Lăpuşului

0
73

Joi, 11 aprilie 2019, la Casa de cultură din oraşul Târgu Lăpuş, a avut loc evenimentul ”Întâlnirea Meşterilor Populari din Ţara Lăpuşului”, organizat de Centrul de Informare şi Promovare Turistică Târgu Lăpuş. Consiliul Judeţean Maramu­reş a fost reprezentat de consilierii Raluca Costaş şi Marius Mureşan, reprezentanţi ai Biroului de Informare Turistică din cadrul Serviciului Relaţii Publice. De asemenea, au fost prezenţi Mariana Lupşe, reprezentantul Ministerului Turismului în judeţul Maramureş, şi Marius Marian, reprezentantul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş. Au fost prezentate posibilităţile de valorificare a meşteşugurilor tradiţionale din zonă, iar participanţilor li s-a prezentat metodologia de obţinere a legitimaţiei de meşter popular. Evenimentul s-a încheiat cu o expoziţie de produse tradiţionale specifice Ţării Lăpuşului, veritabilă demonstraţie de măiestrie şi îndemânare. (A.B.M.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.