Prietenie de scurtă durată

0
64

Evenimentul astral, pentru români, din 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia, a trecut prin multe încercări. Mai puțini am știut că URSS a tărăgănat 16 ani până să recunoască suveranitatea românească asupra Basarabiei. Deci și Unirea cea Mare. Relația cu marele și incomodul vecin de la Răsărit preocupase toate guvernele interbelice și era un subiect comentat de opinia publică românească. În anii de după 1918, circulau vești despre acțiunile provocatoare de pe Nistru. Amintirea revoltei de la Tatarbunar, despre care am scris, era un amestec sovietic, deloc discret, în treburile interne ale României.
Subiectul tezaurului, căruia i se pierduse urma la Moscova, nu dispăruse de pe agenda politicii românești. Alături de revizionismul sovietic și cel bulgar, o presiune constantă asupra statului român a exercitat și cel maghiar, propagandistic și diplomatic. Despre Basarabia, de pildă, se spunea că este ocupată momentan de trupele române, iar în Ungaria, în primăvara anului 1933, se făceau liste pentru revizuirea frontierelor. Și a venit luna iunie 1934, când se părea că toate problemele și-au găsit rezolvarea prin reluarea relațiilor României cu Uniunea Sovietică. Semnarea acordului de la Geneva a ajuns imediat pe prima pagină a ziarelor românești.
„Dimineața”, din 13 iunie 1934, care însoțește Ediția „Ziarele României Mari”, numărul 19, titrează că România reia relațiile cu Rusia și face o analiză a efectelor acestui acord. Ziarul amintește că subiectul e important nu numai pentru România, căreia i se recunoaște și garantează integritatea teritorială, ci pentru întreg contextul internațional. Cu începere de la 9 iunie, s-a restabilit pacea definitivă, pe Nistru fiind înlăturate barierele apăsătoare sufletești și reale care ne despărțeau de sovietici. Reluarea relațiilor cu Rusia Sovietică a creat în societatea românească sentimentul că, în sfârșit, se asiguraseră granița de est și pacea durabilă. Dezamăgirea nu a întârziat să vină, câțiva ani mai târziu, în întunecatul an 1940.
Totuși, înțelegerea agreată la Geneva de N. Titulescu, deținătorul portofoliului Ministerului Afacerilor Străine, și Maxim Litvinov, comisar al poporului pentru afaceri străine, anunța o nouă etapă în evoluția relațiilor româno-sovietice. Litvinov declarase că Sovietele garantau deplina suveranitate națională a României. Optimismul momentului este larg comentat de presă. Titulescu este eroul zilei, iar declarațiile sale au avut mare ecou în rândul românilor. Aveam relații bune cu un vecin mare și incomod. Care a recunoscut suveranitatea românească asupra Basarabiei. Succesul diplomatului român e lăudat și de alți oameni politici. Ion Mihalache nu uită să spună că demersurile de reluare a relațiilor cu sovieticii au fost inițiate de guvernarea țărănistă, dar recunoaște meritele lui Titulescu.
S-a recunoscut unirea definitivă a Basarabiei cu patria-mamă. Dar apărarea hotarelor rămâne în continuare problema noastră. Și istoricul Nicolae Iorga salută actul diplomatic, dar sugerează, realist, că există rezerve cu privire la sinceritatea Sovietelor. Și ziarele moscovite confirmă optimismul de la București. După câțiva ani, se va semna nefericitul pact Ribbentrop-Molotov. Efectele negative se simt și astăzi. România se numărase printre statele beneficiare ale prevederilor Conferinței de Pace de la Paris din anii 1919-1920. Voința românilor, dar și conjunctura favorabilă facilitaseră împlinirea idealului național românesc, dar însemnase și apariția litigiilor teritoriale cu aproape toți vecinii.
România a fost nevoită să recurgă la alianțe, tratate defensive de a preîntâmpina o eventuală agresiune din partea Ungariei, acționând singură sau împreună cu alte state. Alianțele regionale, în care era și România, aveau sprijinul Franței. Iorga a avut dreptate când a vorbit despre lipsa de sinceritate a Sovietelor. Litvinov a fost viclean. Victoria era a sovieticilor, deoarece comisarul poporului a declarat, mai târziu, că nu a recunoscut unirea Basarabiei, ci doar a fost de acord cu punctul de vedere unionist românesc. Deși în 1934 spunea altceva. A fost un fel de prietenie de scurtă durată. S-a văzut în anul 1940. Despre tezaur niciun cuvânt.
Dacă privim ce se întâmplă astăzi, în Basarabia și la Marea Neagră, nu putem rămâne indiferenți. În Ediția de mâine: războiul civil din Spania.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.