Românii din Transilvania în Primul Război Mondial 1914-1918

1
38

Multe au fost suferinţele stărilor materiale şi spirituale ale românilor din Transilvania, începând cu secolul al XIV-lea. Acestea s-au acumulat în secolele care au urmat din cauza cărora românii din Munţii Apuseni şi din Câmpia Transilvană şi a Banatului au recurs la acte de violenţă împotriva claselor conducătoare (Bobâlna; Gh. Doja; Horea; Avram Iancu etc).
Pretutindeni, greutăţile Principatului Transilvaniei au crescut şi în perioada suzeranităţii, mai ales după realizarea dualismului politic austro-ungar din 1867. După această dată guvernanţii Ungariei, deşi legile imperiale nu prevedeau discriminări etnice, românii din Transilvania nu au mai avut dreptul la şcoli în limba română, iar în bisericile românilor a fost introdusă obligatoriu liturghia în limba maghiară. Românii transilvăneni nu se puteau strămuta dintr-un loc în altul, fiind legaţi de feuda grofului şi nu puteau dobândi prin vânzare-cumpărare bunuri imobile ca pământ, case, păduri etc. Deşi Curtea Imperială desfiinţase iobăgia şi într-o oarecare măsură imperiul pornise pe calea dezvoltării capitaliste, a micii burghezii de la oraşe şi sate, totuşi feudalitatea maghiară îşi păstra puterea politică şi administrativă, militară şi religioasă, iar iobăgia se practica sub toate regulile sale.
Românii din Transilvania nu erau socotiţi cetăţeni ai Ungariei cu toate drepturile „depline”, ci erau apreciaţi ca „toleraţi”. Parlamentul din Budapesta alipise Transilvania Ungariei, apreciind-o ca un teritoriu propriu şi se străduia pe toate căile să realizeze o Ungarie unită şi unitară. Toate acestea, starea lucrurilor din Ungaria s-au agravat spre sfârşitul secolului al XVIII şi începutul secolului al XIX-lea. Această stare de lucruri era practicată de Ungaria faţă de toate minorităţile naţionale, fapt ce a săpat şi a adâncit ”groapa” prăbuşirii imperiului pe plan intern, iar pe plan extern, opunerea feudalismului maghiar la evoluţia social-economică şi politică progresistă a epocii respective calea capitalistă, îi pregătea prăbuşirea imperiului pe plan internaţional. În acest sens, ţările Europei Apusene se pregăteau şi îi cântau ”Prohodul” Imperiului Austro-Ungar.
Imperialismul Austro-Ungar, în cârdăşie cu cel german şi ungar, stăpânit de războaie de expansiune şi de cuceriri de teritorii, căutând să scape de greutăţile ce apăsau asupra imperiului au găsit calea declanşării unui război împotriva statelor paşnice şi democratice ale Europei.
Românii din Transilvania, cetăţeni ai imperiului, s-au supus ordinelor şi au participat la război dând dovadă într-un fel de loialitate faţă de imperiu. Această loialitate însă a fost afectată de efectul credinţelor religioase ale acestora şi de frica nerespectării jurământului militar care în timp de război se aplica cu mare stricteţe (cartuş şi ştreang).Transilvănenii combatanţi s-au străduit să dea dovadă de respectare a ordinii şi disciplinei şi sperau că participarea lor la război dacă nu mai mult le va duce unele libertăţi şi drepturi democratice şi uşurinţe ale situaţiei materiale şi spirituale. Credeau de asemenea că vor scăpa de tinicheaua ”toleranţei” care le-o pusese în spinare feudalitatea maghiară. Aşa se face că liderii politici, economici şi culturali, intelectualitatea ardeleană, vizionari s-au gândit să facă ceva, să realizeze ceva în timpul războiului de care să poată profita în faţa autorităţilor atunci când vor ridica glasul pentru obţinerea unor favoruri. Această sarcină grea a rămas în preocuparea şi acţiunile pe care trebuia să le desfăşoare Asociaţia Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA). Discuţiile liderilor transilvăneni pe această temă au început în primăvara anului 1915, iar definitivarea modului de întocmire a documentelor şi metodologia de realizare a acţiunii a durat în timp. Punerea în aplicare era îngreunată de situaţia social-politică şi mai ales aceea de război în care se găseau. Acţiunea însă a fost îndeplinită după terminarea războiului, în cursul anului 1922. Astfel, societatea ASTRA a reuşit să întocmească tabele cu localităţile din cele 22 de judeţe ale Transilvaniei (Ardeal, Banat, Crişana, Sătmar şi Maramureş) şi tabele nominale pe localităţi cu românii care au participat la Primul Război Mondial.
În cele 21 de coloane ale tabelului (atât a celor pe judeţ, cât şi a celor nominale pe localităţi sunt prevăzute rubrici privind pe combatanţi – gradul militar, decoraţii, dezertori, date de stare civilă etc).
Valoarea social-istorică şi documentar-ştiinţifică a acestor tabele este deosebită pe plan naţional şi internaţional. Nouă, celor de azi, ne indică numele părinţilor şi al bunicilor participanţi la război. Generaţiilor viitoare, aceste tabele le vor arăta strămoşii şi făuritorii României Mari; vor vedea pe cei care prin contribuţia în sânge şi avere au pus bornele de stabilitate şi de identitate a neamului românesc în spaţiul Carpato – Danubiano – Pontic.
Pentru omul de ştiinţă, pentru intelectual şi pentru orice om de bună-credinţă, aceste documente vor întări convingerea realităţii afirmaţiilor ce­lor care au scris despre eroismul şi virtutea nea­mului românesc.
Aceste documente istorice constituie o mărturie în faţa lumii întregi despre afirmarea poporului român ca naţiune liberă şi independentă.
Românii din Transilvania, veterani ai Primului Război Mondial, au asigurat şi format consiliile judeţene şi locale, care în mod revoluţionar au preluat conducerea politică şi administrativă a celor 22 de judeţe de la jandarmii cu pene de cocoş la pălărie şi de la funcţionarii Imperiului Habsburgic. Aceştia au format gărzile naţionale, care tot în mod revoluţionar au preluat sub comanda lor garnizoanele oraşelor, cetăţilor şi paza satelor din Transilvania asigurând ordinea şi paza vieţii şi bunurilor cetăţeneşti. Gărzile naţionale au fost acelea care au asigurat buna desfăşurare a Adunării Naţionale de la 1 Decembrie 1918.
Veteranii Primului Război Mondial, cetăţeni ai Transilvaniei, au format nucleul, care împreună cu armata română din Regatul României au luptat pentru eliberarea teritoriilor unite împotriva bandelor de bolşevici ai lui Bela Kuhn şi ai lui Lenin. Exemple nemuritoare vor rămâne acţiunile întreprinse de ofiţerii şi soldaţii transilvăneni din armata austro-ungară, care au ştiut să îşi păstreze unitatea şi identitatea naţională, să acţioneze pentru cucerirea treptată a puterii militare şi administrative şi să o folosească în scopurile şi interesele românilor transilvăneni şi din celelalte teritorii eliberate. În faza de destrămare a imperiului, Iuliu Maniu, ofiţer al armatei imperiale, a avut curajul să prezinte şi să solicite ministrului de război imperial predarea garnizoanelor din Viena, Budapesta şi Praga, precum şi a depozitelor de armament, muniţie şi alimentare spre paza şi administrarea unităţilor româneşti din armata austro-ungară. Exem­plu de curaj şi virtute românească a dovedit căpitanul Emil Negruţiu, care s-a prezentat la comandantul cetăţii Alba Iulia, cerându-i să predea gărzilor naţionale române garnizoana depozitele de muniţie şi alimentare ale oraşului Alba Iulia. Colonelul austriac iniţial este de acord cu propunerea, dar în condiţiile în care gărzile româneşti să fie supuse ordinului său. Căpitanul român a replicat spunând că „gărzile naţionale române nu se supun unei puteri străine” şi i-a fixat colonelului austriac termen de predare şi evacuare două ore altfel va fi ocupată prin forţă. În final, comandantul cetăţii a acceptat predarea şi evacuarea înainte de termenul fixat solicitând în schimb să-i fie asigurată securitatea în timpul evacuării şi retragerii.
Exemple de curaj şi abnegaţie faţă de unitatea poporului român au dat dovadă şi parlamentarii români din Transilvania, care au afirmat şi susţinut în mod revoluţionar independenţa, drepturile şi libertăţile românilor din Transilvania până la cele mai înalte drepturi ale autodeterminării faţă de Ungaria, iar în final unirea cu Regatul României. Exemple concrete în acest sens au fost acţiunile întreprinse de Consiliul Naţional de la Arad, acţiunile deputatului Alexandru Vaida Voevod, Vasile Lucaciu, Vasile Goldiş şi ale celorlalţi membri ai Consiliului Naţional.
Arhivele din Transilvania dispun de numeroase şi bogate documente istorice transilvane care nu au fost făcute publice până în prezent. Acestea ne dau dovadă şi tărie spirituală şi chiar materială în dovedirea celor afirmate de îna­intaşii noştri despre eroismul şi virtutea românilor pentru păstrarea şi continuitatea noastră în spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic. Cunoscând şi apreciind valoarea social istorică a documentelor respective a tabelelor privitoare la românii din Transilvania participanţi la Primul Război Mondial, Consililul Naţional al Societăţii Cultural Patriotice Avram Iancu din România a considerat că acestea trebuie făcute într-un fel începător, cunoscute publicului transilvan şi a tuturor românilor, acţiune care s-a realizat de filiala Societăţii Culturale din Baia Mare, Maramureş prin lansarea volumului ”Românii din Transilvania în Primul Război Mondial 1914-1918, fapt ce se petrece astăzi 16 aprilie 2019. Cu acest prilej se lansează de asemenea şi volumul ”Moţii şi Unirea” realizat de un colectiv al societăţii culturale filiala Cluj.
Pentru Societatea Cultural Patriotică „Avram Iancu” şi filialele sale rămâne o sarcină permanentă identificarea şi publicarea documentelor istorice transilvane.
Astăzi, când am scris aceste rânduri, mă gândesc la virtutea şi devotamentul cu care liderii români din Transilvania au ştiut să lupte pentru unitatea şi identitatea poporului român, pentru realizarea visului de veacuri a românilor din Transilvania respectiv marea unire de la 1 Decembrie 1918. Aceşti militanţi şi mari patrioţi, prin acţiunile lor politice, diplomatice, militare, şi-au pus în pericol viaţa lor.
De atunci şi până în zilele noastre, e adevărat că lumea în general a evoluat, ideile şi concepţiile oamenilor, spiritul democratic însuşi a evoluat. Am reuşit să scăpăm de sub stăpânire străină, am scăpat de tinicheaua „toleranţei”, dar am devenit noi înşine în anumite situaţii şi împrejurări toleranţi peste puterea de admitere posibilă. În anumite momente şi împrejurări, suntem insultaţi şi jigniţi, iar noi şi mai ales reprezentanţii noştri politici nu văd, nu aud şi nu iau măsuri. Permitem unor conaţionali şi unor vizitatori ai acestora să se întâlnească, să cârcotească şi să pună la cale acţiuni şi proteste cu conţinut antiromânesc. Este necesar ca, atunci când demnitatea, libertatea şi drepturile poporului român şi ale României însăşi sunt contestate sau batjocorite, să luăm atitudine. Unitatea, identitatea şi continuitatea poporului român în spaţiul Carpato – Danubian – Pontic nu reprezintă subiect de discuţii şi de tranzacţii. El a fost definitivat pentru totdeauna la 1 Decembrie 1918 şi ulterior consfinţite prin Tratatul de pace din 1920 de la Trianon şi Tratatul de pace din 1947.
Ioan BÂTEA, preşedinte de onoare al Societăţii Cultural-Patriotice „Avram Iancu” din România

1 COMENTARIU

  1. Felicitări domnule Bâtea pentru articolul ROMÂNII DIN TRANSILVANIA ÎN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL. Eu sunt unul din strănepoții care posedă livretul militar emis de autoritățile militare franceze pentru maramureșeanul Oancea George, supraviețuitor al atacului cu iperită de la Ypres din primul război mondial împreună cu două poze alături de Alexandru Vaida Voievod. Străbunicul meu a făcut parte din Legion de Transylvanie, legiune românească ce în septembrie 1919 a defilat pe sub Arcul de Triumf al Franței.
    Vă doresc multă sănătate și prosperitate în aceste timpuri care ne-au îndepărtat de istorie și de patrie într-o speranță care se sacrifică ultima.
    Cu respect , istoric George Cadar.

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.