Pestă porcină africană la un mistreţ din zona Bistra!

0
37

Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor Maramureş s-a reunit în şedinţă extraordinară, după identificarea unui porc mistreţ mort pe fondul de vânătoare Bistra-Petrova. După recoltarea şi analiza probelor recoltate, Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală de la Bucureşti a confirmat prezenţa virusului pestei porcine africană la porcul mistreţ găsit decedat pe fondul de vânătoare.
Prefectul Vasile Moldovan a spus: „În şedinţă a fost aprobat planul de măsuri pentru eradicarea pestei porcine africane la mistreţ atât în zonele afectate, cât şi în zonele neafectate din mediul silvatic. S-a procedat la stabilirea zonei infectate pe o suprafaţă de 8 km, ce include trei fonduri de vânătoare, respectiv localităţile Rona de Sus, Rona de Jos, Coştiui, Lunca la Tisa, Bocicoiu Mare, Crăciuneşti, Valea Vişeului, respectiv delimitările fondurilor de vânătoare de către grupul de experţi. Zona tampon are o suprafaţă de 5 km şi include cinci fonduri de vânătoare, respectiv localităţile Tisa, Sighetu Marmaţiei, Valea Cufundoasă, Lazu Baciului, Vadu Izei, Valea Stejarului, Onceşti, Năneşti, Bârsana, Petrova, Crasna Vişeului şi Bistra. În fondurile de vânătoare din zona afectată se dispun măsuri de recoltare integrală a mistreţilor prin metode de vânătoare care nu dislocă efectivul, respectiv prin pândă şi dibuire”. Vasile Pop, directorul adjunct al DSVA Maramureş, a precizat că nu sunt înregistrate cazuri de pestă la porcul domestic în judeţ, dar că boala este virală şi extrem de contagioasă. Cetăţenii nu realizează gravitatea problemei, chiar dacă pesta porcină este prezentă în mediul silvatic. Este al optulea caz de pestă porcină africană diagnosticată şi confirmată la porcul mistreţ în judeţul nostru. Alte măsuri care vor fi aplicate prevăd: inventarierea porcinelor domestice din zona infectată, interzicerea circulaţiei animalelor domestice (ovine, caprine, bovine, porcine, cabaline etc) prin incinta pădurilor; intrarea şi ieşirea în şi din pădure a persoanelor fizice şi juridice care transportă masă lemnoasă, respectiv a utilajelor se vor realiza numai prin puncte stabilite de către ocoalele silvice şi comunicate la DSVSA Maramureş. Reprezentanţii desemnaţi în plan, împreună cu gestionarii fondurilor de vânătoare vor lua măsurile de dezinfecţie. Exploataţiile de porcine din zona infectată vor fi puse sub supraveghere clinică de către echipe din cadrul DSVSA Maramureş sau medicii veterinari de liberă practică concesionari, cu aplicarea de măsuri de restricţionare a mişcării animalelor. Vor fi luate măsurile de biosecuritate specifice (igienă corespunzătoare) pentru reducerea riscului de propagare a virusului pestei porcine africane.
Cetăţenii care identifică porci mistreţi morţi în pădure, pe fondurile de vânătoare, sunt rugaţi să anunţe autorităţile administraţiei publice locale şi autorităţile sanitar-veterinare, respectiv să întreprindă măsuri de prevenţie. Se recomandă populaţiei de a evita să intre în contact cu animalul decedat în scopul de a preveni apariţia de focare în gospodăriile populaţiei, fapt care ar afecta din punct de vedere economic şi social unităţile administrativ-teritoriale.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.