Ziua Mondială a Tenisului de Masă, sărbătorită în Vişeu de Sus

0
23

Săptămâna trecută a fost marcată de un eveniment important din lumea sportului: s-a sărbătorit Ziua Mondială a Tenisului de Masă (Turneul B+ WTTD – AmaTur-România).
În cele 162 de turnee organizate în întreaga ţară s-a aliniat şi oraşul Vişeu de Sus, unde iubitorii tenisului de masă din Sighet, Bistriţa-Năsăud, Vişeu de Sus, Apşa de Jos şi Slatina (Ucraina) şi-au dat întâlnire pentru a sărbători evenimentul.
Competiţia s-a desfăşurat în Sala de sport a oraşului pe două categorii: avansaţi – începători şi elite, respectiv open şi a fost organizată sub egida Federaţiei Internaţionale de Tenis de Masă, prin Comitetul director „AmaTur” România, acest for acordând şi medalii învingătorilor.

Rezultatele
• Categoria avansaţi-începători: Măran Petru – Andreica Daniel 1-3; Tsubera Ion – Modarco Daniel 2-3; finala: Andreica Daniel – Modarco Daniel 2-3. Clasament: 1. Modarco Daniel (Slatina, Ucraina); 2. Andreica Daniel (Bradul Vişeu de Sus); 3. Măran Petru (Sighet) şi Tsubera Ion (Apşa de Jos, Ucraina).
• Categoria elite-open: Mihalca Bogdan – Iovdi Vasile 3-0; Galbăn Călin – Moldovan Ovidiu 3-0; finala: Mihalca Bogdan – Galbăn Călin 3-2.
Clasament: 1. Mihalca Bogdan (Bistriţa-Năsăud); 2. Galbăn Călin (Bradul Vişeu de Sus); 3. Moldovan Ovidiu (Sighet) şi Iovdi Vasile (Apşa de Jos, Ucraina).
În finala la open s-au întâlnit doi magicieni, doi vrăjitori ai mingii de celuloid, care au demonstrat prin fazele din timpul jocului că şi imposibilul este posibil.
Cu acest prilej, al Zilei Mondiale a Tenisului de Masă, îndemnăm părinţii, profesorii, să îndrume copiii, elevii, spre clubul „Bradul”, care are o secţie de tenis de masă, antrenor foarte bun, pe Mihalca Bogdan, cu o bază materială deosebită, prin grija viceprimarului ing. Grigore Ciolpan, deoarece sportul înseamnă sănătate. Or, ce ne dorim mai mult, decât să fim sănătoşi?

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.