5 zile „altfel” pentru poliţiştii maramureşeni

0
31

Vineri, 19 aprilie, s-a încheiat o săptămână denumită generic „altfel” pentru elevi, iar Inspectoratul de Poliţie Judeţean Maramureş s-a implicat activ şi în acest an în activităţile organizate în şcoli, peste 700 de elevi beneficiind de întâlnirile cu poliţiştii de prevenire, rutieră, ordine publică şi acţiuni speciale.
Au răsunat sirenele autospecialelor de poliţie în curţile mai multor şcoli din Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Şomcuta Mare, Baia Sprie şi Ulmeni, dar şi din mediul rural, la Ilba, Ardusat, Asuaju de Sus, Sălsig etc. Poliţiştii nu s-au dus singuri, ci însoţiţi de câinii de urmă ai Grupei Canine, care au făcut deliciul celor prezenţi prin câteva exerciţii demonstrative de urmărire şi prindere a infractorului.
Nu au vrut să plece din Baia Mare fără a vizita Inspectoratul de Poliţie al judeţului Maramureş şi fără a se întâlni cu câinii poliţişti nici elevii din Onceşti, aflaţi, joi, într-o excursie în Baia Mare. Şi pentru aceştia întâlnirea cu echipajele de la Grupa Canină a reprezentat cel mai frumos şi interesant moment al zilei.
Un alt proiect de tradiţie din Săptămâna Altfel este Job Shadow Day – O zi în umbra unui poliţist. 55 de liceeni de la Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” şi Colegiul Tehnic „George Bariţiu”, din Baia Mare au experimentat câteva ore din munca pe care o desfăşoară un poliţist rutier, criminalist sau de ordine publică.
Prin activităţile derulate în perioada 15-19 aprilie, poliţiştii şi-au propus să ofere copiilor sfaturi utile, care să răspundă, în acelaşi timp, intereselor şi preocupărilor acestora. Informaţii au fost variate, iar mesajele transmise au avut scopul de a-i ajuta pe elevi să identifice situaţiile de pe urma cărora ar putea suferi ori care le-ar putea pune în pericol viitorul, pentru a le evita sau gestiona corespunzător. De la cei mai mici, până la cei ajunşi aproape de examenul maturităţii, copiii au avut posibilitatea de a discuta cu oamenii legii pe teme precum prevenirea şi gestionarea bullyingului, siguranţa rutieră, siguranţa pe stradă, acasă şi în mediul online.
Având în vedere vacanţa care bate la uşă, poliţiştii revin cu câteva sfaturi pentru toţi copiii:
• Când eşti singur acasă, ţine uşa locuinţei închisă şi nu permite accesul persoanelor necunoscute!
• Nu te juca pe partea carosabilă a drumurilor publice ori în apropierea acestora!
• Traversează strada doar pe trecerea de pietoni, iar acolo unde sunt instalate semafoare, doar pe culoarea verde a acestora!
• Nu traversa strada uitându-te la telefonul mobil sau cu căştile la urechi!
• Dacă eşti în pericol pe stradă, în locuri publice sau în scara blocului, nu ezita să strigi după ajutor sau să apelezi la sprijinul celor din jur!
• Solicită ajutorul părinţilor de fiecare dată când eşti ameninţat ori şicanat de colegi.
• Nu reacţiona violent dacă intri într-o dispută! Un conflict poate avea urmări neplăcute.
• Atunci când navighezi pe internet, fii atent la cei care îţi cer informaţii personale! Nu le oferi informaţii despre tine şi familia ta!
• Nu te întâlni cu persoane cunoscute pe Internet, fără să îţi anunţi părinţii!
• Pe reţelele de socializare, restricţionează accesul necunoscuţilor la profilul tău şi ai grijă ce fotografii postezi!
• Refuză provocările pe care le primeşti în unele jocuri online, care fac referire la viaţa reală şi te îndeamnă să îndeplineşti sarcini ce îţi pot pune viaţa în pericol!
Poliţiştii urează tuturor elevilor o vacanţă minunată!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.