Fără privilegii!

0
45

Cu cît se apropie campaniile electorale, cu atît partidele critică pensiile şi salariile nesimţite ale unor categorii de oameni, venituri de 20-30 de ori mai mari decît cele medii pe ţară. După ce parlamentarii şi guvernele au aprobat legi care dau salarii şi pensii „nesimţite” unor categorii sociale privilegiate, iată că populismul este înfrînt de protestele cetăţenilor de rînd, care se revoltă cînd aud ce venituri au cei care lucrează sau au lucrat la stat. De dat a fost uşor, au ridicat mîna, dar de luat este greu, căci intervine Curtea Constituţională şi apără drepturile cîştigate. Apreciem că partidul care va promite reorganizarea din temelie a salariilor bugetare, a pensiilor de serviciu şi a indemnizaţiilor pentru politicieni va avea succes politic neaşteptat. Raportul între veniturile minime şi maxime n-ar trebui să depăşească cifra 5, dacă vrem să fim un stat social şi nu unul format din săraci şi bogaţi!
Este de neînţeles uşurinţa şi iresponsabilitatea cu care au fost dublate, triplate, înzecite veniturile unor categorii sociale, fără ca specialiştii să evalueze impactul asupra societăţii. Gafa a fost făcută, iar de reparat va fi foarte greu, ni se opun legile europene. Pentru pensiile speciale, au existat încercări de anulare, dar beneficiarii vor ieşi în stradă, cei din serviciile de ordine publică, securitate, apărare, justiţie, sănătate, administraţie, diplomaţie, aviatorii…
Nemulţumirea populară va creşte şi la un moment dat politicienii vor fi obligaţi să readucă salariile bugetare şi pensiile de serviciu la nivelul normal într-un stat în care cu toţii trebuie să avem un nivel de trai cel puţin decent. De fapt, toate pensiile ar trebui să se bazeze pe contributivitate, nu pe favoruri de stat cu motive de privilegiere. Oamenii de rînd n-au cu ce-şi plăti întreţinerea la bloc, iar cei din vîrful piramidei nu ştiu pe ce să mai cheltuie banii, ceea ce nu-i drept!…
Augustin Lazăr, fost şef în anii ’80 al comisiei de eliberare condiţionată a deţinuţilor politici din închisoarea Aiud, a primit cea mai mare demnitate în magistratură, cea de procuror general, şi are un salariu foarte mare, iar în curînd se va pensiona şi va încasa o pensie de serviciu uriaşă. Merită? Ca fost procuror zelos comunismului, a permis încălcări ale drepturilor şi libertăţilor omului, însă interesele politice l-au propulsat în vîrf, cu toată lipsa de caracter moral şi etic. N-avea ce căuta în fruntea justiţiei! În urma scandalului de presă, Augustin Lazăr a cerut pensionarea şi nu va mai cumula salariul cu pensia de serviciu, aşa cum fac foarte mulţi aleşi sau numiţi din instituţiile de stat…
Pensiile de serviciu sînt plătite din bugetul public şi sînt de fapt nişte indemnizaţii care se adaugă la pensiile din sistemul contributiv. Şi alte state (SUA, Franţa) intenţionează să reducă aceste pensii de serviciu, socotite acum prea generoase. Serviciile privilegiate îi atrag în sistem pe cei mai inteligenţi tineri, pentru economia privată productivă rămînînd salariaţi mai puţin valoroşi. Dar nici în occident politicienii nu reuşesc, deocamdată, să înlăture anomaliile. Statul român cheltuie miliarde de euro pentru pensiile speciale, unii zic 1 miliard, alţii 2, pentru cele circa 200.000 de pensii de serviciu.
Recent, senatorul maramureşean Liviu Marian Pop a propus impozitarea cu 90% a pensiilor ce depăşesc 10.000 de lei pe lună, o recunoaştere indirectă a imposibilităţii de a tăia pensiile de serviciu. Iată cum statul a creat o problemă socială uriaşă, din care nu mai putem ieşi prea repede! Politicienii trebuie să caute soluţii de echilibrare a discrepanţelor dintre muncă şi venituri, încît să fie plătită munca, nu meseria. Pînă atunci, ideea senatorului Pop este bine-venită: „Pentru venitul impozabil de peste 10.000 lei lunar din pensii, se aplică o cotă de impunere de 90%”, dacă Parlamentul va accepta aşa ceva. Ideea nu trebuie politizată deloc, dacă vrem să aibă succes.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.